Statele de pe "axa raului" strang randurile
Statele de pe "axa raului" strang randurile
Noul presedinte iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a transmis un semnal de apropiere de Siria.
Declaratiile au fost facute cu ocazia vizitei oficiale pe care Bashar al-Assad, presedintele sirian, a intreprins-o la Teheran. Este prima vizita a unui sef de stat in Iran dupa investirea noului presedinte al republicii islamice.
Ahmadinejad, care are o orientare politica conservatoare, fiind adeptul unei linii ferme fata de Statele Unite si Europa, l-a numit pe Bashar al-Assad “prieten al natiunii iraniene” si a promis consolidarea relatiilor dintre cele doua state in fata “amenintarilor comune”.
Atat Siria, cat si Iranul au fost incluse de presedintele american George W. Bush pe o asa-numita “axa a raului”, alaturi de Coreea de Nord. Washingtonul acuza Siria ca adaposteste arme de dis-trugere in masa si sprijina terorismul international, iar Teheranul a fost acuzat ca urmareste dobandirea de arme atomice. De asemenea, serviciile secrete americane sustin ca Iranul si Siria se afla in spatele insurgentei din Irak si ca finanteaza gruparile teroriste antiisraeliene, printre care si Hezzbollahul siit libanez.
“Siria reprezinta linia de front a natiunii musulmane, amenintarile comune ne apropie si fac cooperarea noastra si mai necesara”, a subliniat Ahmadinejad.
“Consolidarea relatiilor noastre bilaterale va apara regiunea impotriva amenintarilor, chiar daca inamicii nostri incearca sa compromita aceasta relatie”, a mai spus Ahmadinejad. Conform noului lider de la Teheran, securitatea Siriei este o problema de maxim interes pentru Iran.
La randul sau, presedintele sirian al-Assad a aratat ca cele doua tari sunt cele “care doresc cel mai mult stabilitatea in regiune”. Liderul de la Damasc a spus ca pe agenda intalnirii cu Mahmoud Ahmadinejad se vor afla subiecte precum “instabilitatea politica si domeniul securitatii din Irak”, “expansiunea terorismului” si procesul de pace din Orientul Mijlociu.
“Iranul si Siria trebuie sa aiba viziuni comune asupra acestor subiecte, iar discutiile vor consolida relatiile bilaterale”, a explicat liderul sirian.
Aceasta vizita survine in contextul in care Iranul a anuntat ca a reluat programul sau nuclear de la Ispahan, localitate situata in centrul tarii. Lucrarile la centrala nucleara de la Ispahan fusesera suspendate in noiembrie 2004, in fata presiunilor crescande ale comunitatii internationale.
Statele Unite si Uniunea Euro-peana au avertizat ca un asemenea demers va duce la ridicarea problemei programului nuclear iranian in fata Consiliului de Securitate al ONU. Negocierile in privinta cercetarilor nucleare iraniene s-au desfasurat intr-o formula cvadrilaterala, fiind reprezentate, alaturi de Iran, Marea Britanie, Germania si Franta. Statele Unite, care au o relatie foarte rece cu Teheranul dupa revolutia islamica din 1979, nu au participat la aceste negocieri.
Iranul isi mentine pozitia ca are dreptul de a dezvolta capacitati nucleare in scopuri pasnice si ca nu trebuie sa ofere garantii ca nu urmareste sa obtina arme atomice.
Inspectorii Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (IAEA) au sosit in cursul zilei de ieri la Ispahan pentru a monitoriza reluarea procesului de imbogatire a uraniului. IAEA urmeaza sa se intruneasca intr-o reuniune de urgenta convocata la initiativa statele europene pentru a se incerca deblocarea negocierilor cu Teheranul.
Partea iraniana a dat un mesaj de intransigenta, ieri, prin inlocuirea negociatorului-sef, Hassan Rohani, cunoscut ca un pragmatic care, in ciuda unor inconsecvente, a intretinut dialogul cu partea europeana in privinta activitatilor nucleare, cu Ali Larijani.
Acesta din urma este fost sef de stat cu orientarea politica conservatoare, fiind unul din apropiatii liderului religios suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.
Analistii considera ca aceasta schimbare a negociatorului poate fi privita ca o radicalizare a pozitiei iraniene in cadrul negocierilor.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026