Statul ceh preia credite neperformante de 2,5 miliarde de dolari
Banca Ceskoslovenska Obchodni Banka (CSOB) din Cehia, divizia grupului belgian KBC Bancassurance, a anuntat saptamana trecuta ca va incheia, in urmatoarele doua saptamani, negocierile de transfer catre stat a creditelor neperformante in valoare de 100 de miliarde de coroane (2,5 miliarde de dolari)
Banca Ceskoslovenska Obchodni Banka (CSOB) din Cehia, divizia grupului belgian KBC Bancassurance, a anuntat saptamana trecuta ca va incheia, in urmatoarele doua saptamani, negocierile de transfer catre stat a creditelor neperformante in valoare de 100 de miliarde de coroane (2,5 miliarde de dolari).
Milan Tomanek, purtatorul de cuvant al CSOB, a precizat insa ca alte 100 de miliarde de coroane blocate in credite incerte vor ramane in portofoliul bancii, dar vor fi administrate impreuna cu autoritatile guvernamentale, in conditii nespecificate inca.
Transferul va fi o parte a tranzactiei aprobate in luna iunie a anului trecut, cand CSOB a cumparat activele principalului concurentul, IPB, intrat in faliment.
Preluarea a fost supervizata de guvern, care se temea ca falimentul IPB ar fi afectat puternic sistemul bancar din Cehia.
De asemenea, pietele financiare au urmarit cu atentie acest transfer, care putea fi urmat de o emisiune de obligatiuni in valoare de 100 de miliarde de coroane, suma estimata pentru acoperirea costurilor acestui faliment.
Guvernul a garantat, la acea data, toate activele IPB, care se ridicau la 300 de miliarde de coroane, pentru a facilita achizitia acestora de catre CSOB.
Tomanek a spus ca tranzactia mai poate suferi inca anumite schimbari. “Suntem aproape de incheierea unui acord final, dar mai pot interveni unele modificari”, a precizat purtatorul de cuvant al CSOB.
“Cele 100 de miliarde nu au fost specificate ca cifra finala. Activele ramase in administrarea CSOB pot creste”, a adaugat Tomanek.
Pretul pe care CSOB il va plati pentru afacerile IPB este inca in discutie si depinde de rezultatul acestor negocieri.
Dupa preluarea IPB, CSOB a devenit cea mai mare banca din Cehia, valoarea activelor consolidate fiind de 536 miliarde de coroane. CSOB, al treilea mare grup financiar din Europa Centrala si de Est, a inregistrat anul trecut un profit net de 4,7 miliarde de coroane (122,9 milioane de dolari), in crestere cu peste 60% fata de valoarea de 2,8 miliarde de coroane consemnata in anul precedent.
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026