Statul lasa mai multi bani administratiilor locale
Administratiile locale vor avea mai multi bani, iar contractarea sau garantarea de imprumuturi interne sau externe pentru administratiile locale va fi aprobata, incepand de maine, cu votul a jumatate plus unul dintre consilierii locali si nu cu majoritatea de doua treimi, cum se intampla in prezent
Administratiile locale vor avea mai multi bani, iar contractarea sau garantarea de imprumuturi interne sau externe pentru administratiile locale va fi aprobata, incepand de maine, cu votul a jumatate plus unul dintre consilierii locali si nu cu majoritatea de doua treimi, cum se intampla in prezent.
Prevederile sunt cuprinse in noua lege a finantelor publice locale publicate marti in Monitorul Oficial. Reducerea numarului necesar de voturi in consilii pentru aprobarea unor imprumuturi este apreciata la nivel local de cei care constituie majoritatea – pe motiv ca ea va inlatura blocajele inregistrate deseori la vot din cauza culorii politice diferite ale consilierilor locali.
Insa opozitia spune ca masura a fost luata pentru ca puterea sa-si treaca mai repede propriile-i proiecte.
Legea, care majoreaza limita indatorarii autoritatilor administratiei publice locale de la 20% la 30% din totalul veniturilor proprii, intra in vigoare la 1 ianuarie 2007, dar prevederea privind votul din consiliile judetene, locale sau cele ale Bucurestilor intra in vigoare maine. Prevederea privind votul in consiliu este cuprinsa si in noua lege a administratiei locale, dar legea finantelor locale prevede explicit faptul ca, in cazul imprumuturilor, decizia se ia cu majoritate simpla.
Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, spune ca acest lucru este absolut firesc atata vreme cat si in Parlament, legile, inclusiv legea bugetului, sunt adoptate cu majoritatea sim-pla: “Este bine din ratiuni de coerenta a deciziilor organelor deliberative”.
“In privinta ponderii votului, este in avantajul consililor judetene adoptarea unor masuri cu votul a jumatate plus unu din numarul consilierilor, pentru ca opozitia blocheaza, in unele cazuri, proiectele. Votul cu majoritatea plus unu permite consilierilor majoritatii sa puna in aplicare programul de guvernare”, spune, la randul sau, Szabo Stefan, presedintele Consiliului jude-tean Satu Mare.
Cel mai evident caz de blocaj la nivelul votului in ceea ce priveste contractarea de imprumuturi pentru finantarea de proiecte s-a inregistrat la Bucuresti. Consilierii PSD au blocat in 2003 (atunci erau majoritari in Consiliu) mai multe intentii de imprumuturi externe de la Banca Europeana de Investitii, intrucat nu erau de acord cu proiectele propuse, la acea vreme, de primarul general al Capitalei Traian Basescu. Chiar si actualele proiecte ale primarului Adrian Videanu au fost puse sub semnul intrebarii, chiar daca Alianta PNL-PD are majoritatea in CGMB.
Doru Giugulea, consilier in cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti din partea PSD, crede insa ca legea a fost facuta doar pentru consilierii puterii: “Vazand ca nu pot trece peste o anumita proce-dura si nici ei intre ei nu se inteleg, desi au o majoritate de doua treimi in Consiliu, au adoptat aceasta masura. Intr-un fel pentru noi este bine ca nu mai putem fi acuzati ca suntem sursa de blocaj”, spune Giugulea.
Potrivit aceleiasi legi, limita de indatorare a autoritatilor administratiei publice locale va fi majorata, de la 1 ianuarie 2007, de la 20% la 30% din totalul veniturilor proprii, iar procentajul alocat bugetelor locale din im-pozitul pe venit incasat la bugetul de stat va urca de la 63% la 82%.
Autoritatile publice locale vor primi o cota de 82% din sumele reprezentand impozit pe venit incasate pe teritoriul lor, fata de 63% cat prevede legislatia actuala.
Pentru Bucuresti, procentajul de 82% va fi repartizat in cea mai mare parte (47,5% fata de 36,5% in prezent) la bugetul local al municipiului, 23,5% va reveni bugetelor locale ale sectoarelor, iar 11% va alimenta un cont distinct al Directiei Generale a Municipiului Bucuresti, pentru echilibrarea bugetelor sectoarelor si al Capitalei.
In ceea ce priveste judetele, cotele defalcate din impozitul pe venit se impart in pondere de 47% la bugetele comunelor, oraselor si municipiilor, cu 11 puncte procentuale peste nivelul actual, iar pentru bugetul judetului va fi alocat 13%, in crestere cu trei puncte comparativ cu nivelul actual.
In contul distinct al directiilor generale ale finantelor publice judetene vor fi virate sume reprezentand 22% din totalul veniturilor, pentru echilibrarea bugetelor locale, fata de 17% cat este in prezent. Aceste cote pot fi majorate, in cazuri speciale, prin legea bugetului de stat, potrivit actului normativ.
Doru Giugulea spune ca decizia de a lasa mai multi bani la bugetele locale va ajuta comunitatile locale. Adriean Videanu afirma, ca in ultima vreme, administratiile locale au primit multe sarcini, dar si nu si resurse pentru a le indeplini. “Sigur ca banii nu ajung niciodata”, admite el.
Insa presedintele Consiliului judetean Satu Mare Szabo Stefan afirma ca modul de impartire a banilor nu este intru totul just pentru ca “nicio-data o formula nu poate calcula nevoia unei administratii locale, drept urmare banii nu ar fi trebuit impartiti mecanic”, ci potrivit nevoilor fiecaruia. Potrivit legii, sumele defalcate pentru bugetele locale din unele venituri ale bugetului de stat vor fi acordate judetelor in functie de anumite criterii. Primul dintre acestea, cu o proportie de 70%, este capacitatea financiara, calculata in functie de impozitul pe venit pe cap de locuitor. Al doilea criteriu este suprafata judetului, cu o pondere de 30%.
Din sumele defalcate de la bugetul de stat si din cota de 22% alocata judetelor din impozitul pe venit, bugetele proprii ale judetelor vor primi 27%, iar bugetele comunelor si oraselor diferenta.
Legea reglementeaza si situatiile de criza financiara, masuri care ar urma sa intre in vigoare in 2008.
Unitatile administrativ-teritoriale vor fi considerate in criza financiara in cazul neachitarii obligatiilor de plata mai vechi de trei luni, care depasesc 15% din bugetul anual, insolventa urmand sa fie declarata pentru datorii mai vechi de patru luni, cu o pondere de peste 50% din buget.
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026