Statul nu are bani să plătească nici măcar jumătate din șomajul respinșilor la BAC
Reforma în educație, care a adus cel mai scăzut nivel al absolvenților de bacalaureat din istoria sistemului de învățământ, lasă în urmă peste 100.000 de tineri care reprezentau un miliard de euro pentru economie. Va găsi Guvernul soluții pentru a le plăti șomajul sau pentru a-i integra pe piața muncii, în condițiile în care unu din cinci angajați la negru este absolvent de studii medii?
Bugetul de 22,6 mil. euro alocat în acest an de Guvern pentru plata indemnizațiilor de șomaj pentru absolvenții de gimanziu (cu vârstă de muncă), liceu și facultate nu ajunge nici pentru plata a jumătate din ajutoarele de șomaj pentru cei peste 110.000 de absolvenți de liceu care nu au promovat bacalaureatul.
Dacă vor să intre în șomaj, absolvenții de liceu au la dispoziție, începând cu data de 9 iulie (când se finalizează contestațiile la bacalaureat) o perioadă de 60 de zile pentru a-și căuta de lucru. Dacă demonstrează prin trei adeverințe primite de la angajatori diferiți că au vrut să se angajeze, dar au fost refuzați, ei au dreptul să primească un ajutor de șomaj în cuantum de 250 de lei pe lună timp de șase luni.
Potrivit unei analize a ZF, peste 110.000 de absolvenți de liceu care nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat în 2011 reprezintă o generație care producea și consuma bunuri și servicii în economie de aproape un miliard de euro, aceasta fiind valoarea cumulată a investițiilor în educație, a consumului de bunuri și servicii pe care
l-ar fi putut avea ca studenți, a taxei de școlarizare sau a impozitelor plătite pentru salarii, impozite mai mari în cazul absolvenților de studii superioare.
În 2010, statul a cheltuit 8,2 milioane de euro pentru plata
ajutoarelor de șomaj ale celor 68.000 de absolvenți de liceu și
facultate care nu au reușit să se angajeze, iar numărul acestora
s-a aflat în creștere în ultimii trei ani.
Economia are nevoie de oameni mai bine pregătiți
România nu are manageri destul de bine pregătiți, iar problemele din educație costă România “procente din PIB”, este de părere Vasile Iuga, country manager al companiei de audit și consultanță PricewaterhouseCoopers (PwC).
“Regulile capitalismului spun că există o rată mare de eșec la trecerea de la prima generație, a celui care a construit afacerea, la generația a doua, a copiilor. Este vorba de o rată de eșec de 70%. Este un moment în care managerii profesioniști pot să facă diferența. Nu avem suficienți manageri profesioniști. Lacunele din educație costă România procente din PIB”, a spus ieri Iuga, citat de Mediafax. El a fost prezent la conferința “Cei mai mari jucători din economie”, cu tema “Lecțiile crizei pentru următoarea perioadă de creștere economică”, organizată de Ziarul Financiar și PwC România.
La rândul său, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, a spus că gradul redus de promovare a BAC-ului nu ține numai de clasa politică, ci de modelele promovate de societatea românească în tranziție, unde câștigătorii au fost “câteva cohorte de mitomani”.
“Să nu credem că trecerea BAC-ului depinde numai de clasa politică, pentru că facem o eroare de fond. Trecerea BAC-ului ține de foarte multe lucruri, de modelele pe care societatea românească le-a promovat. Copiii ăștia de la cine să învețe? Am scos în față numai câteva cohorte de mitomani care nu au avut nici măcar bunul simț să admită că au câștigat bani dintr-o întâmplare a tranziției”, a spus Isărescu, citat de Mediafax.
Ministrul educației Daniel Funeriu a spus luni seară la TVR că o soluție pentru a evita astfel de rezultate la bacalaureat în viitor este ca liceele “în care nu se face carte pentru a obține un bacalaureat cu valențele unui bacalaureat autentic” ar putea fi transformate în unități pentru învățământul profesional de care România are nevoie, întrucât s-a pierdut noțiunea de meseriaș.
Absolvenții de liceu, preferații firmelor care angajează la negru
Unu din cinci tineri cu vârsta de până în 24 de ani, absolvent de studii medii, lucrează fără forme legale de muncă, în timp ce numai 2,7% din absolvenții de facultate sunt salariați în economia subterană, arată o cercetare realizată în cadrul unui proiect finanțat din fondurile europene pentru resurse umane câștigat de Blocul Național Sindical (BNS). “Acest bacalaureat a dat mai mulți șomeri, mai mulți tineri fără perspectivă, de aceea este nevoie urgentă de măsuri concrete pentru calificarea lor. Piața muncii va avea un nou val de tineri foarte vulnerabili care vor avea nevoie urgent de consiliere, de orientare profesională, de calificare”, a spus Dumitru Costin, președintele BNS.
În toate dezbaterile din ultima perioadă privind rata scăzută de promovabilitate la bacalaureat, de numai 44,5%, s-a vorbit numai despre identificarea celor vinovați pentru situația creată. Nimeni nu a oferit o soluție legată de integrarea celor peste 110.000 de tineri pe piața muncii, deși studiile arată că absolvenții de studii medii sunt cei care se angajează, preponderent, în economia informală.
Cu cât nivelul de educație scade, cu atât ponderea celor care lucrează ilegal crește, întrucât persoanele cu nivel scăzut de educație sau calificare (care reprezintă 77,6% din numărul persoanelor care lucrează în economia ascunsă) sunt de 12 ori mai predispuși să lucreze la negru decât angajații care au studii medii.
Studiul, coordonat de profesorii Lucian Albu și Liviu Voinea alături de reprezentanți ai Institutului Național de Statistică, a fost realizat în luna martie a acestui an, pe un eșantion de 9.600 de gospodării.
Cercetarea a luat în considerare două concepte, ocuparea în sectorul informal (unde lucrează 1,2 milioane de persoane care susțin că au contracte de muncă, dar contractele nu sunt înregistrate oficial) și ocuparea informală (unde lucrează salariații care au un job stabil, legal, dar care desfășoară și activități “la negru” și care este reprezentată de un număr de 2,9 milioane de persoane), care se intersectează și rezultă un număr de 3,4 milioane de salariați care lucrează în economia informală.
În total, 3,4 milioane de români lucrează în economia informală, în general cei tineri sau cu vârstă peste 55 de ani cu un nivel scăzut de educație sau de calificare. “Trei sferturi din angajații care lucrează în sectorul informal declară că au contracte de muncă pe perioadă determinată, dar nu au dovezi prin care să ateste acest lucru. Mai mult, 80% dintre aceștia declară că întregul lor salariu este pe cartea de muncă”, a spus economistul Liviu Voinea, coordonator al proiectului câștigat de BNS.
El a mai precizat că, în cazul în care aceștia ar trece în economia formală, la bugetul de stat s-ar colecta o sumă echivalentă cu 6% din PIB (circa 7,8 mld. euro) din impozitele pe venit și contribuțiile sociale aferente salariilor.
În ceea ce privește structura salariaților care lucrează în sectorul informal, adică acei 1,2 milioane de români care lucrează, dar fără niciun fel de forme legale, studiul relevă faptul că peste 750.000 de absolvenți de liceu (62,8% din totalul salariaților din sectorul informal) lucrează la negru, în timp ce numai 222.000 de absolvenți de facultate lucrează la negru (18,5%), restul fiind absolvenții cu un nivel scăzut al educației (18,7%).
Dacă toți angajații din economia informală s-ar angaja cu forme legale de muncă, atunci rata ocupării – raportul dintre numărul total de persoane apte de muncă și numărul de angajați care lucrează legal – ar crește de la 58%, cât e în prezent, la 75%, acesta fiind pragul impus de Strategia Europa 2020. Un scenariu mai realist, în care numai 20% din salariații la negru ar trece în economia formală, arată că rata de ocupare ar crește până la 63% (aproape de media europeană, de 66%) și ar aduce la buget un venit suplimentar de 1,2% din PIB din taxele și impozitele aferente salariilor.
Ce prevede legea șomajului pentru absolvenții de liceu
-
Absolvenții de liceu (cu diplomă de absolvire a liceului sau cu diplomă de bacalaureat) pot primi indemnizație de șomaj dacă s-au înscris la agențiile pentru ocuparea forței de muncă într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire.
-
Pentru a primi ajutor de șomaj, aceștia trebuie să demonstreze, prin adeverințe primite de la trei angajatori, că au solicitat un loc de muncă și că au fost refuzați.
-
Absolvenții de liceu pot primi indemnizație de șomaj pentru o perioadă de șase luni, în cuantum de 250 de lei pe lună.
-
Nu primesc indemnizație de șomaj absolvenții de bacalaureat care s-au înscris la o facultate.
Sursa: Ministerul Muncii, Legea 76/2002
-
Când timpul investit în tine nu mai este timp pierdutCe faci cu banii tăi? · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026