Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Statul nu are consultant la listarea Romtelecom

Ministerul Comunicațiilor, condus de vicepreședintele PD-L Onești Valerian Vreme, nu a selectat până în acest moment un consultant care să asiste statul român în negocierile dure care vor urma în luna decembrie cu grupul elen OTE în ce privește listarea pe bursă a Romtelecom și cota pe care ar urma să o mai aibă România în entitatea care s-ar putea forma în urma unei fuziuni cu operatorul de tele…

Adrian Seceleanu · 3 noiembrie 2011 · 3 min de citit

Ministerul Comunicațiilor, condus de vicepreședintele PD-L Onești Valerian Vreme, nu a selectat până în acest moment un consultant care să asiste statul român în negocierile dure care vor urma în luna decembrie cu grupul elen OTE în ce privește listarea pe bursă a Romtelecom și cota pe care ar urma să o mai aibă România în entitatea care s-ar putea forma în urma unei fuziuni cu operatorul de telefonie mobilă Cosmote.

“Procedura (de selecție a consultantului – n. red.) a fost demarată”, iar aceasta va fi finalizată “cel târziu” exact în momentul în care banca americană de investiții Morgan Stanley va pune pe masa OTE și a ministrului Valerian Vreme un raport care le va spune acționarilor dacă este bine sau nu ca Romtelecom și Cosmote să fuzioneze înainte de o listare la bursă, în jurul zilei de 1 decembrie.

Instituția anunțase anterior că va finaliza procedura până la finele lunii octombrie, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

MCSI are nevoie de un consultant pentru a evalua raportul Morgan Stanley și pentru a avea suport în negocierile cu OTE în ceea ce privește condițiile de listare și modalitatea prin care se va face eventuala fuziune cu Cosmote.

“În cazul MCSI , procedura a fost demarată și va fi finalizată cel târziu până în momentul în care consultantul financiar va prezenta raportul privind oportunitatea fuziunii urmată de vânzarea acțiunilor sau vânzarea acțiunilor înainte de fuziune. Morgan Stanley, care a fost selectată de Romtelecom, va face propuneri și în legătură cu un subiect delicat, respectiv ce procent din acțiuni să dețină OTE și statul român la noua entitate. OTE are 54% din Romtelecom și pachetul majoritar al Cosmote România, iar statul român deține 46% din operatorul de telefonie fixă. Potrivit datelor de pe piață, echipa Morgan Stanley a început deja discuțiile cu acționarii în vedere elaborării raportului. După aproape șase luni de discuții, grupul OTE și MCSI au agreat pe data de 1 iulie că Romtelecom va fi listată pe bursă în termen de un an de zile. Mai este în picioare acest termen, având în vedere că reprezentantul Guvernului nu și-a selectat încă un consultant pentru aceste discuții? “Până în acest moment, nu au fost identificate motive care ar conduce la decalarea datei”, au răspuns pentru ZF reprezentanții Ministerului Comunicațiilor. Alături de viitorul consultant, în procesul de evaluare a opțiunilor acționarilor Romtelecom vor fi implicați alți doi consultanți, respectiv casele de avocatură Stoica&Asociații și Boștină & Asociații. Stoica&Asociații a fost selecționată și anunțată de Romtelecom la începutul lunii august pentru servicii de consultanță și asistență juridică. În cazul Boștină&Asociații, casa de avocatură a fost selecționată în 2008 și va asigura Ministerului Comunicațiilor servicii de asistență juridică în procesul de listare a operatorului telecom, prin elaborarea documentelor de selectare a consultantului și a brokerului pentru începerea tranzacționării la bursă a companiei, potrivit contractului încheiat în acel an. Romtelecom este cel mai mare operator de telefonie fixă de pe piața locală, și numărul doi pe piețele de internet fix și de retransmisie a programelor TV. Cosmote este numărul trei pe piața de comunicații mobile. Cele două companii au împreună afaceri anuale de aproximativ 1,2 mld. euro, formând astfel cel mai mare grup telecom de pe piață. Cele două companii sunt conduse de la 1 iulie de Stefanos Theocharopoulos.
Citește și