Statul va avea anul viitor trei vârfuri de plată a datoriei
Ministrul de finanțe de anul viitor va avea o misiune dificilă, anul 2013 anunțându-se ca fiind cel mai volatil din punctul de vedere al nevoilor de finanțare ale statului. Nevoia de lei a Trezoreriei va fi mare în condițiile în care ajung la scadență titluri pe termen scurt sau mediu prin care statul s-a împrumutat până acum. Distribuția nevoilor de finanțare este neuniformă, existând trei luni…
Ministrul de finanțe de anul viitor va avea o misiune dificilă, anul 2013 anunțându-se ca fiind cel mai volatil din punctul de vedere al nevoilor de finanțare ale statului.
Nevoia de lei a Trezoreriei va fi mare în condițiile în care ajung la scadență titluri pe termen scurt sau mediu prin care statul s-a împrumutat până acum. Distribuția nevoilor de finanțare este neuniformă, existând trei luni cu vârfuri de peste 6 mld. lei, dar și luni în care sumele care ajung la scadență sunt sub 2 mld. lei, conform împrumuturilor angajate până acum.Vârfuri de plată se anunță pentru lunile ianuarie, martie și octombrie 2013, când ajung la scadență titluri de stat de peste 6 mld. lei (1,4 mld. euro). În ianuarie, statul va avea de acoperit scadențe de 6,2 mld. lei, în martie de 6 mld. lei, iar în octombrie de 6,1 mld. lei. La datoria internă se adaugă și rambursările în contul datoriei publice externe.
“Nevoile de finanțare ale Trezoreriei de anul viitor nu vor fi semnificativ mai mari decât cele de anul acesta. Totuși, distribuția nevoilor de finanțare este mult mai puțin uniformă ca anul acesta, existând numeroase luni în care ajung la scadență titluri în valoare de peste 6 mld. lei fiecare și alte luni în care suma acestora este semnificativ sub 2 mld. lei, situație care sugerează că nu s-a înregistrat o îmbunătățire a managementului datoriei publice din acest punct de vedere. Dacă ne uităm la abaterea medie pătratică, anul viitor pare să fie cel mai volatil din punctul de vedere al nevoilor de finanțare lunare”, spune Vlad Muscalu, senior economist al ING Bank.
Ministerul Finanțelor anticipează că serviciul datoriei publice va urca de la 64,2 miliarde de lei în acest an la 70,4 miliarde de lei în 2013 și 76,4 miliarde de lei în 2014, cea mai mare parte a sumelor reprezentând rate de rambursat.
În anul 2012 Finanțele au avut un vârf de plată de 5,2 miliarde de lei în luna iulie, față de o medie de 3,7 miliarde de lei pe întregul an. În octombrie ajung la scadență titluri de 4,5 miliarde de lei, în noiembrie de 2,8 miliarde de lei, iar în decembrie de 1,8 miliarde de lei, amintește Muscalu.
Ministerul Finanțelor va trebui să ramburseze anul viitor și o sumă de 970 mil. euro din împrumutul primit de la FMI.
Cheltuielile cu dobânzile au urcat mult în ultimii ani, iar Ministerul Finanțelor încearcă să controleze aceste costuri, având în vedere necesitatea încadrării în deficitul de 2,2% din PIB. În august și septembrie randamentele la titlurile de stat au oscilat în jurul a 6% chiar și pentru scadențele scurte, după ce în primăvară Finanțele ajunseseră să se finanțeze mai ieftin, aproape de pragul de 5%.
Pentru a evita presiunea creșterii dobânzilor pe piața locală, Ministerul Finanțelor a revenit recent pe piața internațională și a împrumutat 750 milioane de euro. Prin această operațiune, Finanțele și-au reconstituit și rezerva de valută din Trezoreria statului erodată în ultimele luni.
“Nevoile de fintațare în valută de anul acesta erau satisfăcute chiar înainte de această emisiune. Administratorii datoriei publice pot continua prefinanțarea nevoilor de anul viitor, însă aceasta ar sugera că ei apreciază că percepția investitorilor asupra României se va înrăutăți în următorul an”, spune Muscalu.
Plecând de la informațiile oferite de Ministerul Finanțelor Publice la finalul lunii iulie, probabil buffer-ul de valută se află în apropierea pragului de 4 miliarde de euro, crede economistul ING Bank.
Eugen Sinca, analist la BCR, spune că o implicație a emisiunii de euroobligațiuni este o posibilă reducere a ofertei de obligațiuni în lei emise de Ministerul de Finanțe pe piața locală în lunile următoare, ceea ce va atenua trendul de creștere a randamentelor. “Dacă Banca Centrală Europeană va anunța noi măsuri de relaxare a politicii monetare, iar mediul politic intern va fi unul stabil, atunci este posibil să mai asistăm la o emisiune de euroobligațiuni până la finalul acestui an”, apreciază Sinca.
Cum a evoluat datoria publică în prima jumătate a anului
Datoria publică și-a continuat ascensiunea în prima jumătate a anului, urcând cu 9 miliarde de lei față de decembrie 2011, însă ritmul de creștere s-a înjumătățit comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, la 4%
Analiști anticipează plafonarea datoriei sub pragul de 40% din PIB, doar dacă va continua ajustarea deficitului bugetar, iar economia va rămâne în teritoriu pozitiv, cu creșteri consistente de peste 2-3%.
Importantă în ceea ce privește managementul datoriei publice este și extinderea maturității acesteia, iar în acest sens se observă o oarecare îmbunătățire în acest an. Ministerul Finanțelor a încercat să împrumute lei pe termene mai mari și a rupt tradiția de a pune în vânzare preponderent certificate de stat pe șase luni, unul dintre plasamentele cele mai căutate în anii trecuți de investitori.
În acest an Trezoreria a lansat și titluri pe 15 ani, marcând introducerea pe piață a celei mai lungi scadențe din portofoliul Ministerului Finanțelor.
Statul a mai avut o tentativă în acest sens în 2005, după care a abandonat strategia de extindere a maturităților.
claudia.medrega@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026