Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Statul vrea sa arunce cu actiuni BRD pe Bursa

Autoritatea pentru Privatizare va vinde prin intermediul bursei, in doua etape, pachetul rezidual de actiuni reprezentand 7,3% din capitalul social al BRD-GSG, estimat la peste 35 milioane dolari, emitand mai intai un "pachet balon" pentru sondarea pietei, a declarat Ovidiu Musetescu, presedintele APAPS

Emil Popescu - Mediafax · 2 octombrie 2003 · 2 min de citit



Autoritatea pentru Privatizare va vinde prin intermediul bursei, in doua etape, pachetul rezidual de actiuni reprezentand 7,3% din capitalul social al BRD-GSG, estimat la peste 35 milioane dolari, emitand mai intai un “pachet balon” pentru sondarea pietei, a declarat Ovidiu Musetescu, presedintele APAPS.



“Probabil ca va fi o vanzare in doi pasi, primul fiind un “pachet balon” pentru a vedea cum reactioneaza piata de capital. Acest pachet va fi vandut pana la sfarsitul anului”, a spus Musetescu.



Despre vanzarea pe piata de capital a ultimului pachet de actiuni pe care il mai detine statul roman la BRD se tot vorbeste de mai bine de doi ani, dar totul a ramas la nivel de initiativa. Probabil ca autoritatile nu s-au grabit tinand cont si de esecul incercarii similare din 2000 atunci cand la incercarea de a vinde un pachet de peste 9% din actiunile bancii piata de capital a reactionat extrem de slab: numai un pachet de 2,3% din banca si-a gasit atunci cumparator. Pretul considerat mare si interesul extrem de scazut pentru investitiile pe piata de capital au fost atunci principalele argumente aduse de autoritati pentru acest esec.



BRD – Groupe Societe Generale este a doua banca din Romania, dupa marimea activelor, depozitelor si imprumuturilor acordate. Actionarul majoritar al companiei este banca franceza Groupe Société Générale, cu o participatie de 51%. Restul actiunilor sunt detinute de societatile de investitii financiare (SIF), BERD si mici actionari, cu pachete de sub 5%.



Actiunile bancii sunt cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti, ultimul pret fiind, in sedinta de ieri, de 18.000 lei pe actiune. La acest pret capitalizarea bursiera a bancii se ridica la aproape 760 milioane de dolari.



Profitul net al BRD a scazut, in primele sase luni, cu 14,3% fata de perioada similara din 2002, pana la 1.043 miliarde lei (28,5 milioane euro). Profitul brut din exploatare a crescut cu 30%, in comparatie cu perioada ianuarie-iunie a anului anterior, atingand un nivel de 1.820 miliarde de lei (49,8 milioane de euro). In termeni reali, profitul brut din exploatare a fost majorat cu 12%. Pentru anul acesta conducerea bancii estimeaza obtinerea unui profit net similar cu cel de anul trecut.

Citește și