Statul vrea să împrumute 2 miliarde de lei în august
Ministerul Finanțelor a programat licitații pentru vânzarea de titluri de stat în valoare de 1,98 miliarde de lei în august, când ajung la scadență titluri de 700 milioane de lei și 447 milioane de euro.
Ministerul Finanțelor a programat licitații pentru vânzarea de titluri de stat în valoare de 1,98 miliarde de lei în august, când ajung la scadență titluri de 700 milioane de lei și 447 milioane de euro. Finanțele au împrumutat în luna iulie 1,75 miliarde de lei și 337 milioane de euro, peste sumele programate inițial.
Prima operațiune din luna august a fost planificată luni, 5 august, când statul vrea să atragă 300 milioane de lei, prin titluri cu scadența la un an, aceasta fiind singura emisiune de certificate de trezorerie. Următoarele licitații vor fi organizate pentru obligațiuni cu scadența cuprinsă între 3 și 10 ani, cu valori indicative între 300 și 500 milioane de lei.
De asemenea, administratorii datoriei publice au planificat și două licitații suplimentare pentru oferte necompetitive, cu valori indicative de 30 milioane de lei, pentru obligațiuni pe cinci ani, și 50 milioane de lei, pentru titluri pe 3 ani. Unii dealeri se așteaptă ca randamentele titlurilor în lei să scadă în următoarea perioadă, pe fondul unor condiții de lichiditate favorabile. Ministerul Finanțelor a împrumutat de la începutul anului de pe piața internă 28,6 miliarde de lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne și externe, de 1,4 miliarde de euro și 1,5 miliarde de dolari.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 1.08.2013
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026