Versiunea completă
Afaceri de la zero

Steaua si nevoia de competente

Laudabila hotararea Stelei de a-si tine jucatorii de valoare. Sau cel putin de a-i vinde la preturi cat mai bune. Ideea antrenorului Victor Piturca, de a sterge clauzele eliberatoare din contractele jucatorilor in favoarea unui salariu mai bun, a prins excelent

Aurelian Botezatu · 4 iulie 2000 · 2 min de citit

Laudabila hotararea Stelei de a-si tine jucatorii de valoare. Sau cel putin de a-i vinde la preturi cat mai bune. Ideea antrenorului Victor Piturca, de a sterge clauzele eliberatoare din contractele jucatorilor in favoarea unui salariu mai bun, a prins excelent. Rand pe rand, Danciulescu, Falemi, Miu si mai nou Ciocoiu s-au supus noii politici a clubului. La fel si proaspetii sositi, care au negociat angajamente fara astfel de portite.

Cu toate acestea, initiativa lui Piti nu este cea mai potrivita cu vremurile. In tarile Uniunii Europene, spre care noi tindem sa ne indreptam, aceasta ar fi fost privita ca un atentat la libertatea de miscare a sportivului si amendata ca atare. Steaua ar putea convietui foarte bine si cu aceste clauze eliberatoare. Insa conditia esentiala este ca la masa tratativelor cu jucatorul pe care si-l doreste si cu impresarul acestuia sa stea un om competent. Este exact ceea ce i-a lipsit atunci cand s-a asezat la masa cu Laurentiu Rosu, lucru speculat de impresarul Ioan Becali.

Cazul Rosu pare destul de incalcit, desi lucrurile in esenta sunt clare. Mijlocasul are in contractul sau cu militarii, scadent in 2001, o clauza eliberatoare, ce-i permite sa plece in schimbul sumei de 1,2 milioane de dolari. Lucru confirmat inclusiv de Comisia Juridica a Ligii Profesioniste (LPF), care a judecat in martie litigiul jucatorului cu gruparea din Ghencea in aceasta speta. Deci, trecerea lui Rosu la Numancia ar trebui sa reprezinte doar o formalitate, legata de virarea banilor dintr-un cont in altul. Operatiune pe care ibericii sustin ca ar fi facut-o, dar dolarii vor ajunge mai greu in Romania pentru ca la Soria a fost sarbatoare si bancile inchise. Pe Steaua n-o intereseaza insa aspectul si mai nou vrea 1,4 milioane dolari, deoarece, sustine presedintele Cacovean, “s-a depasit termenul de 30 iunie 2000 prevazut pentru suma de 1,2 milioane”. Dar care termen, din moment ce rezolutia LPF specifica faptul ca “fotbalistul poate fi transferat, de la data de 30 iunie 2000, pentru suma de 1,2 milioane de dolari”? Steaua mai poate cel mult sa-si faca socoteala cat a pierdut, prin simpla citire a stirii care ne-a parvenit ieri: Numancia este gata sa-l vanda mai departe pe Rosu, lui Espanol Barcelona, pentru 3 milioane de dolari!

Citește și