Steinel asteapta anul acesta o crestere de 10%
Compania brasoveana Steinel Trading, producator de corpuri de iluminat cu senzori, generatoare de aer cald si pistoale de lipit, mizeaza anul acesta pe o crestere de aproximativ 10% la nivelul cifrei de afaceri, pana la 18,7 mil. euro. Steinel a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de peste 17 mil
Compania brasoveana Steinel Trading, producator de corpuri de iluminat cu senzori, generatoare de aer cald si pistoale de lipit, mizeaza anul acesta pe o crestere de aproximativ 10% la nivelul cifrei de afaceri, pana la 18,7 mil. euro. Steinel a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de peste 17 mil. euro, in crestere cu 35% fata de 2004, putin sub asteptarile care vizau la jumatatea anului trecut atingerea unei cifre de afaceri de 17,5 mil. euro. “O influenta negativa asupra ritmului de crestere a cifrei de afaceri a avut-o deprecierea euro in 2005, in conditiile in care exporturile reprezinta 98% din cifra de afaceri a companiei”, a declarat Victor Hoffmann, director general al Steinel Trading. El a adaugat ca firma va derula un program investitional in valoare de 400.000 de euro in adaptarea tehnologiei de productie la normele europene. “In acest context, pentru productia electronica, un factor-cheie il reprezinta sudura fara plumb. Incepand cu luna iulie a acestui an, nici un produs electronic realizat in comunitatea europeana nu va mai putea fi sudat cu aliaje ce contin plumb. Vom investi in achizitionarea de instalatii de sudura fara plumb si in echipamente cu protectie antistatica. De asemenea, in premiera din 2006 Steinel va utiliza roboti in productie”, a declarat Hoffmann. Steinel Trading este reprezentanta pentru Romania a grupului german Steinel, care a intrat pe piata din Romania in 1994. La inceput, Steinel Trading era furnizor de materii prime pentru corpurile de iluminat Steinel si distribuitor al produselor Steinel. Din 1997, s-a trecut pe productie, prin deschiderea unei fabrici la Curtea de Arges.
-
Simtel Team estimează pentru 2026 venituri la nivelul bugetului sau peste, dar un profit net cu 40-60% sub ținta aprobată de acționari, după întârzieri la contractele EPC, marje mai mici în energie și pierderi valutareBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Ce va mai rămâne din industria auto germană? Mercedes-Benz anunță că suspendă toate noile investiții în fabricile din Germania, în timp ce compania aplică măsuri tot mai dure de tăiere a costurilor. „Cu toții vrem să evităm închiderea fabricilor”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Unde stăm bine în statisticile europene? România bate media UE la femeile din știință și inginerieWell & Wealth · 13 noiembrie 2026