Ștergerea datoriilor Greciei determină pierderi de peste 70% pentru băncile europene
Sectorul bancar european va suporta pierderi de peste 70% în urma conversiei datoriei publice a Greciei dacă se ia în considerare reducerea dobânzilor, potrivit calculelor analiștilor agenției BBC.
Sectorul bancar european va suporta pierderi de peste 70% în urma conversiei datoriei publice a Greciei dacă se ia în considerare reducerea dobânzilor, potrivit calculelor analiștilor agenției BBC.
Băncile grecești sunt cele mai afectate de schema de conversie a datoriei statului elen. Principalii creditori ai Greciei sunt National Bank of Greece cu 13,2 mld. euro și Eurobank EFG cu 9 mld. euro. În urma noului acord, cele două bănci vor raporta în bilanțuri pierderi de până la 70%.
În afara creditorilor eleni, băncile franceze și germane dețin ponderea cea mai mare a datoriilor Greciei. Banca franceză BNP Paribas a anunțat că a șters deja 75% din datoria publică a Greciei. Totodată, banca germană Commerzbank a întâmpinat dificultăți în obținerea de finanțare din cauza ponderii mari a obligațiunilor grecești din bilanț.
În privința investitorilor medii, efectul ajutorului financiar de marți este neglijabil deoarece majoritatea asigurătorilor și a fondurilor de investiții și-au redus considerabil expunerea pe Grecia.
Numeroși analiști apreciază însă că acordul nu este suficient pentru a elimina temerile cu privire la intrarea în incapacitate de plată a Greciei și că recesiunea economică va îngreuna semnificativ eforturile țării de a-și plăti datoriile.
Marți, sectorul privat a acceptat schema de conversie a datoriei Greciei prin intermediul căreia băncile vor primi în schimbul obligațiunilor noi titluri de stat, dar cu valorile nominale și cupoanele mult reduse, într-o măsură calificată de marii bancheri ai lumii “fără precedent”.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026