Stilul licentios-sclifosit

Ceea ce putea fi o reprezentare metafizico-fiziologica devine frecvent una doar fiziologica, in consonanta cu “mizerabilismul” la moda azi.

In Romanul indragostirii de mama (Bucuresti, Ed. Mentor Macro, 2005) Adrian Georgescu incearca sa reconstituie, cazut parca in transa, momentul in care a fost procreat. Este o incercare temerara (din punct de vedere literar), de aceeasi natura cu “amintirile din uter” incluse in romanul Orbitor al lui Mircea Cartarescu. Autorul joaca, deci, la miza (artistica) mare, dar, din nefericire, mijloacele de care dispune sunt modeste. Drept urmare, ceea ce putea fi o reprezentare metafizico-fiziologica devine frecvent una doar fiziologica, in consonanta cu “mizerabilismul” la moda azi in randul tinerilor autori: “icnetul se moleseste-n suspine si omul nostru cu parul valvoi si dorinta starnita – mijlocul ars salele dislocate de neastamparul care topaie sapa o groapa intre picioarele acestui barbat si pula in vaga erectie o va strapunge pe mama – acum isi rasufla vigoarea si o imprastie (…).

clipoceli si stranuturi; cuvinte mototolite scartaie – grohaind ragaind incurcandu-se se descalcesc individualizandu-se organe interne incapute in cavitatile stramte ale mamei si in ale omului nostru – tatal sa fie: poate.”

In plus, este neinspirata ideea de a scrie astfel – licentios-sclifosit – mai mult de o suta de pagini. Un stil care, la inceput, trezeste curiozitatea, prin noutate, devine agasant si chiar dizgratios prin repetare:

“mila fata de mama dar nici o ingaduinta: mama trebuie sa dispara.

ragaie; scapa parturi; le stalceste in palnia spatiului dintre trompele uterine; pot sa-mi inchipui orice. Nimeni nu cumpara scornirile mele si n-are ce face cu astfel de nascociri. Mi se va intoarce spatele. Mi se va zice ca – zabovind suspendat deasupra putorii – eu insumi incep sa put de neadevarul de fragilitatea de lipsa de interes a viziunilor.” etc. etc.

Ar fi o greseala sa consideram publicarea unei asemenea carti o impietate fata de ideea de mama. Nu asa trebuie pusa problema. Un mare scriitor poate patrunde oricand in viscerele unui personaj, fara a savarsi un sacrilegiu. In celebrul sau roman Muntele vrajit, Thomas Mann il infatiseaza pe Hans Castorp studiind cu tandrete radiografia iubitei lui, doamna Chauchat, iar aceasta demitizare (de fapt, noua si originala mitizare) nu il oripileaza pe cititor. Adrian Georgescu nu reuseste, insa, sa treaca un examen atat de greu. Cititorul are momente cand inclina sa-i dea nota cinci, dar pana la urma, edificat, ii da patru.