Versiunea completă
Politică externă

Știri din Africa de Nord și Orientul Mijlociu

Cel puțin cinci oameni au murit după ce forțele de securitate au deschis focul împotriva protestatarilor din fața moscheii Omari din orașul sirian Deraa, potrivit BBC News. Sute de oameni se strânseseră în fața moscheei pentru a o apăra de…

Catalina Apostoiu · 23 martie 2011 · 1 min de citit

Cel puțin cinci oameni au murit după ce
forțele de securitate au deschis focul împotriva protestatarilor
din fața moscheii Omari din orașul sirian Deraa, potrivit BBC News.
Sute de oameni se strânseseră în fața moscheei pentru a o apăra de
forțele de securitate. De săptămâna trecută, moscheia reprezintă
centrul demonstrațiilor antiguvernamentale din Siria.

Parlamentul din Yemen a aprobat instaurarea
stării de urgență în toată țara, în contextul protestelor care îl
vizează pe președintele Ali Abdallah Saleh, informează AFP.
Deocamdată nu se știe dacă această măsură înseamnă interzicerea
manifestațiilor în Yemen, în contextul în care protestatarii se
află din 21 februarie în Piața Universității din Sanaa și cer
demisia președintelui Saleh, aflat la putere de 32 de ani.

Citește și