Știri pe scurt business internațional
Franța este mai deschisă investițiilor străine decât SUA sau Germania, iar Marea Britanie are dificultăți mult mai mari cu deficitul bugetar, a declarat ministrul francez al industriei Arnaud Montebourg, citat de publicația britanică The Telegraph. El a afirmat că sentimentul…
Franța este mai deschisă investițiilor străine decât SUA sau Germania, iar Marea Britanie are dificultăți mult mai mari cu deficitul bugetar, a declarat ministrul francez al industriei Arnaud Montebourg, citat de publicația britanică The Telegraph. El a afirmat că sentimentul anti-francez vizavi de atitudinea țării privind investițiile străine face parte dintr-o “campanie negativă” îndreptată contra Franței. “A spune că Franța nu iubește economia și companiile ar fi o minciună. Noi avem o tradiție în privința găzduirii companiilor străine care datează de mult timp. Chiar JP Morgan a intrat pe piața franceză în 1868”, a susținut Montebourg. Afirmațiile ministrului francez vin după ce șeful producătorului american de anvelope Titan a declarat săptămâna trecută că ar fi prostie să investești în Franța pentru că angajații sunt leneși, iar “sindicatele sunt nebune”.
Volkswagen (VW), cel mai mare producător auto din Europa, ar putea înregistra în primele trei luni ale acestui an prima scădere trimestrială a profitului, în condițiile în care piața auto europeană intră în al șaselea an de declin, scrie Bloomberg. “Profitul din primul trimestru va fi în mod clar mai redus decât în aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat Hans Dieter Poetsch, directorul financiar al VW, într-un interviu acordat presei locale. Creșterea vânzărilor din China, America de Nord și Rusia a ajutat anul trecut compania germană să compenseze și chiar să depășească pierderile înregistrate pe piața europeană. Înregistrările de mașini noi din regiune s-au situat în luna ianuarie la cel mai scăzut nivel din 1990, potrivit datelor ACEA. Estimările pentru anul în curs indică în continuare reducerea vânzărilor de mașini noi în Europa.
Cel puțin jumătate dintre greci nu plătesc către stat toate taxele pe care le datorează, în topul listei evazioniștilor aflându-se doctorii, urmați de comercianți și firme de avocatură și notariat, potrivit unui studiu al Confederației Naționale de Retail din Grecia, citat de Kathimerini. De asemenea, circa jumătate din populația Greciei ar refuza bonul fiscal dacă ar avea această opțiune, arată studiul, evidențiind că evaziunea nu este considerată de mulți cetățeni ca fiind un lucru rău. Peste 90% din persoanele consultate au afirmat că ar cere bon fiscal dacă ar obține astfel beneficii. În fruntea topului evazioniștilor se află doctorii (afirmă 88,6% din respondenți), urmați de liber-profesioniști (85,4%), firme de avocatură și notariat (75,2%), firme de catering (57,9%) și benzinării (44,1%). Supermarketurile s-au situat în coada listei, cu 17,7%. La studiu au participat 1.600 de persoane și 1.000 de firme și companii. Grecia urmează să înregistreze în 2013 al șaselea an de recesiune, în contextul impactului crizei și măsurilor de austeritate impuse pentru a primi ajutor financiar extern, după ce îndatorarea ridicată a adus finanțele statului în pragul colapsului.
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026