Versiunea completă
Business Internaţional

Știri pe scurt business international

Conducerea Renault a ajuns la un acord cu sindicatele pentru eliminarea a 7.500 de posturi în Franța până în 2016, respectiv 17% din total, prin plecări naturale și înghețarea salariilor în 2013, iar economiile anuale rezultate vor atinge 500 de…

Anca Dumitrescu - Mediafax · 6 martie 2013 · 1 min de citit

Conducerea Renault a ajuns la un acord cu sindicatele pentru eliminarea a 7.500 de posturi în Franța până în 2016, respectiv 17% din total, prin plecări naturale și înghețarea salariilor în 2013, iar economiile anuale rezultate vor atinge 500 de milioane de euro, relatează Bloomberg. „Am decis în această dimineață să semnăm acordul“, a declarat Jean-Yves Sabot, șeful filialei pentru industria auto a sindicatului FO. Un alt sindicat, CFE-CGC, anunțase deja pe 22 februarie că este de acord cu măsurile propuse de conducere. Cele două sindicate reprezintă circa 45% din angajații Renault. Potrivit legislației franceze, o companie are nevoie de sprijinul sindicatelor care reprezintă minimum 30% din angajați, pentru ca un acord colectiv să fie valabil. Acordul permite Renault și creșterea numărului mediu de ore lucrate.

Citește și