Versiunea completă
Business Internaţional

Știri pe scurt business internațional

După ce s-a extins către servicii bancare, asigurări pentru animale de companie și producție cinematografică, retailerul britanic Tesco a lansat un site destinat vânzării de mașini la mâna a doua, scrie The Telegraph. Tesco intră pe piața auto britanică, a…

Livadariu Andreea · 3 aprilie 2011 · 1 min de citit

După ce s-a extins către servicii bancare, asigurări pentru animale de companie și producție cinematografică, retailerul britanic Tesco a lansat un site destinat vânzării de mașini la mâna a doua, scrie The Telegraph. Tesco intră pe piața auto britanică, a cărei valoare este de 24 mld. lire (27 mld. euro).

Barak Obama (foto) va anunța în această săptămână partici­parea la viitoarele alegeri prezidențiale și înregistrarea la Comisia Federală de Alegeri, scrie agenția de știri Thomson Reuters. Înregistrarea îi va permite lui Obama să înceapă strângerea de fonduri pentru alegerile din 2012.

Ministrul italian al economiei Giulio Tremonti vrea să construiască un fond de stat care să investească în sectorul industrial al țării, scrie The Wall Street Journal. Companiile italiene tind să fie mici, în timp ce economia globală este concentrată în jurul unor mari companii, a spus Giulio Tremonti.

Economia Rusiei a crescut cu 4,5% în ultimul trimestru din 2010, valoare aflată sub estimările economiștilor, scrie Bloomberg. Creșterea economică a fost accelerată de majorarea prețurilor pentru bunurile de consum și de investițiile mai mari, alocate cu scopul satisfacerii creșterii cererii de consum.

Citește și