Versiunea completă
Business Internaţional

Știri pe scurt business internațional

Acțiunile europene s-au aflat în creștere pentru a treia săptămână consecutiv săptămâna trecută, scrie Bloomberg. Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,6% până la 281,68 puncte săptămâna trecută. China a raportat primul deficit comercial trimestrial din ultimii șapte ani, scrie…

Catalina Apostoiu · 10 aprilie 2011 · 1 min de citit

Acțiunile europene s-au aflat în creștere pentru a treia săptămână consecutiv săptămâna trecută, scrie Bloomberg. Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,6% până la 281,68 puncte săptămâna trecută.

China a raportat primul deficit comercial trimestrial din ultimii șapte ani, scrie Bloomberg. Deficitul din primele trei luni s-a ridicat la 1,02 mld. $ față de un excedent de 13,9 mld. $ cu un an în urmă.

Islandezii au respins planul de a rambursa Marii Britanii și Olandei aproximativ 4 mld. euro pierduți în momentul prăbușirii sistemului bancar al țării în 2008, scrie BBC News. Landsbanki deținea conturi în Marea Britanie și Olanda sub numele Icesave, iar investitorii de aici au pierdut 4 mld. euro.

Piața datoriilor neperformante din Europa o va depăși pentru prima dată pe cea din SUA, întrucât criza datoriilor suverane forțează băncile să vândă active neperformante de 2.000 mld. dolari, potrivit fondului de investiții Strategic Value Partners.

Economia Japoniei este în stare gravă și nu-și va reveni prea devreme după cutremurul care a zguduit arhipelagul în luna martie, apreciază guvernul nipon. Catastrofa a dus la restricționarea furnizării de energie electrică, la închiderea uzinelor și scăderea accentuată a numărului de turiști.

Citește și