Versiunea completă
Business Internaţional

Știri pe scurt business internațional

Comisarul european pentru Piața Internă Michel Barnier a propus ca Uniunea Europeană (UE) să poată interzice publicarea de ratinguri pentru țările sprijinite prin programe financiare, a declarat o sursă apropiată situației. Grupul Debenhams a anunțat o creștere a profiturilor anuale…

Marius Oncu - Mediafax · 20 octombrie 2011 · 1 min de citit

Comisarul european pentru Piața Internă Michel Barnier a propus ca Uniunea Europeană (UE) să poată interzice publicarea de ratinguri pentru țările sprijinite prin programe financiare, a declarat o sursă apropiată situației.

Grupul Debenhams a anunțat o creștere a profiturilor anuale brute de 8,6% comparativ cu anul trecut, până la 160,3 milioane de lire sterline (182,8 mil. euro) în anul financiar încheiat la 3 septembrie, scrie BBC News.

Pentru a sprijini piața imobiliară americană afectată de criză, doi senatori se pregătesc se propună un proiect de lege susținut atât de republicani, cât și de democrați, prin care se vor acorda vize de ședere străinilor care vor cheltui cel puțin 500.000 de dolari pentru achiziția de case în SUA, această măsură fiind parte a unui proiect de stimulare a investițiilor străine, scrie Wall Street Journal.

Profitul net al producătorului de țigarete Philip Morris International (PMI) a crescut cu 30,5% în trimestrul al treilea, de la 1,8 mld. dolari anul trecut la 2,4 mld. dolari, în contextul unui avans al vânzărilor de peste 20%, a anunțat grupul american.

Citește și