Știri pe scurt business internațional
Peste două treimi din germani sunt de părere că Grecia nu are un viitor în zona euro, potrivit unui sondaj publicat duminică de săptămânalul Focus, relatează AFP. La întrebarea "mai are Grecia un viitor în zona euro, în opinia dumneavoastră?",…
Peste două treimi din germani sunt de părere că Grecia nu are un viitor în zona euro, potrivit unui sondaj publicat duminică de săptămânalul Focus, relatează AFP. La întrebarea “mai are Grecia un viitor în zona euro, în opinia dumneavoastră?”, 68 la sută din cei chestionați au răspuns “nu”, iar 27 la sută “da”. Sondajul a fost realizat la o zi după anunțul premierului privind organizarea unui referendum în țara sa referitor la pachetul de bailout.
Majoritatea grecilor sunt favorabili unui guvern de uniune națională, propus de guvernul socialist opoziției de dreapta reticente, și susțin în proporție de 80 la sută rămânerea în zona euro, relevă mai multe sondaje de opinie publicate de presa greacă, relatează AFP. Potrivit unui sondaj al institutului Alco, 52 la sută din respondenți preferă un “guvern de uniune națională”. Alți 36 la sută optează mai degrabă pentru organizarea de alegeri imediat, soluția preferată de dreapta pentru a scoate țara din criza politică.
Marea Britanie a pregătit planuri pentru posibilitatea dispariției monedei euro din cauza crizei datoriilor suverane din Europa, a declarat vineri ministrul britanic de finanțe George Osborne, citat de AFP. Întrebat la summitul G20 de la Cannes dacă guvernul britanic are pregătit un plan pentru această situație, Osborne a afirmat: “Marea Britanie și executivul britanic se pregătesc pentru toate situațiile”. Marea Britanie nu face parte din zona euro.
Agenția de evaluare financiară Moody’s a redus cu două trepte ratingul de credit al Ciprului, de la “BAA1” la “BAA3”, considerând că băncile cipriote vor avea nevoie, probabil, de ajutor din partea statului din cauza expunerii pe care o au la datoriile Greciei, scrie Ria Novosti. Agenția a avertizat, de asemenea, asupra posibilității unor noi retrogradări din cauza problemelor pe care statul le are în a se finanța de pe piețele internaționale.
Șomajul din Statele Unite a scăzut în octombrie la minimul ultimelor șase luni, de la 9,1% în septembrie la 9%, după ce numărul de angajați din SUA, excluzând sectorul agricol, a crescut luna trecută. Noile date privind piața muncii și revizuirea cifrelor anunțate pentru august și septembrie indică o îmbunătățire a situației pieței muncii, notează Reuters.
Grupul american PepsiCo a vândut participația deținută la 24 de companii de îmbuteliere din China către Tingyi Holdings, o companie locală listată la Hong Kong, admițând astfel că strategia adoptată pe una dintre cele mai importante piețe din lume nu funcționează, transmite Reuters. PepsiCo va primi inițial în schimbul operațiunilor 5% din acțiunile Tingyi-Asahi Beverages, companie deținută în joint-venture de Tingyi și grupul japonez Asahi Holdings. Participația este evaluată la 55 milioane de dolari.
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026