Știri pe scurt business internațional
CEO-ul companiei farmaceutice Actavis, cel mai mare producător de medicamente din Bulgaria, s-a întâlnit ieri cu premierul bulgar Boiko Borisov pentru a-l asigura că firma va continua să aibă aceeași abordare față de piața bulgară, scrie Novinite. Compania va realiza…
CEO-ul companiei farmaceutice Actavis, cel mai mare producător de medicamente din Bulgaria, s-a întâlnit ieri cu premierul bulgar Boiko Borisov pentru a-l asigura că firma va continua să aibă aceeași abordare față de piața bulgară, scrie Novinite. Compania va realiza o analiză detaliată pentru a găsi modalități prin care să reducă prețurile medicamentelor pe care le produce, a declarat CEO-ul Actavis. Acesta a subliniat că Actavis va continua să urmeze o politică pro-generică pentru medicamente, ca parte a eforturilor la nivel mondial de diminuare a prețurilor medicamentelor.
Noul ministru bulgar al energiei l-a demis pe șeful Energy Holding, entitate care înglobează companiile energetice de stat, Iordan Georgiev, înlocuindu-l cu Mihail Andonov, scrie Novinite. Georgiev a venit la conducerea holdingului în iulie 2010. Andonov a fost directorul Companiei Naționale Electrice (NEK).Aproximativ 83% dintre polonezi se opun planului premierului Donald Tusk de a crește vârsta de pensionare la bărbați și femei la 67 de ani, potrivit unui sondaj realizat la începutul acestei luni de institutul polonez de cercetare CBOS, scrie Warsaw Business Journal. Doar 8% dintre cei chestionați acceptă integral această propunere. Aproape 91% dintre polonezi se opun creșterii vârstei de pensionare la femei, în timp ce 84% resping ideea majorării vârstei de retragere la bărbați. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.015 persoane.
Profitul net al producătorului rus de îngrășăminte Uralchem a crescut anul trecut cu 1.171% comparativ cu 2010, ajungând la 445 milioane dolari, a anunțat vineri compania, scrie Ria Novosti. Veniturile s-au majorat cu 50% în 2011 față de 2010, ajungând la 2,08 miliarde dolari, în timp ce profitul operațional a crescut cu 222% în aceeași perioadă, situându-se la nivelul de 661 milioane dolari. CEO-ul Uralchem, Dmitri Koniaiev, a declarat că achiziția firmei Mineral Fertilizers va consolida poziția companiei în segmentul îngrășămintelor de azot și va permite o creștere a cotei de piață în producția de uree în Rusia, de 18-20%.
Israelul a propus Rusiei semnarea unui protocol care să faciliteze finanțarea proiectelor realizate în Rusia cu utilizarea tehnologiei și a investițiilor israeliene, scrie Ria Novosti.”Semnarea acestui protocol va permite relaxarea condițiilor de finanțare a proiectelor implementate în Rusia cu ajutorul tehnologiei și echipamentelor israeliene și care nu necesită subvenții de la stat”, a declarat șeful serviciului economic și de comerț al Ambasadei Israelului la Moscova, Eduard Steinbuk.
FMI va cere Germaniei în viitorul raport al instituției referitor la această țară să majoreze cheltuielile publice pentru a proteja creșterea economică, care va fi pusă în pericol în anii viitori de îmbătrânirea populației, scrie AFP. Potrivit săptămânalului Der Spiegel, Fondul va solicita autorităților de la Berlin să cheltuiască mai mult pentru dezvoltarea infrastructurii și stimularea creșterii economice. Germania trebuie totodată să încurajeze consumul privat și investițiile companiilor prin reforme fiscale, se mai arată în articolul care nu precizează sursa informațiilor.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026