Știri pe scurt business internațional
Cele mai mari 29 de bănci din lume ar putea avea nevoie de 556 de miliarde dolari pentru a respecta noile reguli, mai stricte, privind nivelul capitalului, ceea ce le va reduce profitul cu 20%, le va obliga să micșoreze…
Cele mai mari 29 de bănci din lume ar putea avea nevoie de 556 de miliarde dolari pentru a respecta noile reguli, mai stricte, privind nivelul capitalului, ceea ce le va reduce profitul cu 20%, le va obliga să micșoreze beneficiile investitorilor și să mărească tarifele clienților, potrivit Fitch. Agenția de evaluare financiară a analizat 29 de bănci considerate de liderii G20 de importanță sistemică la nivel mondial, acestea fiind obligate să-și majoreze rata de adecvare a capitalului la 9,5% până la începutul lui 2019. Dintre aceste bănci, 17 sunt din Europa, 8 din Statele Unite și 4 din Asia, iar între ele se află Barclays, Deutsche Bank, Goldman Sachs, HSBC, JP Morgan Chase și UBS.
Prețul aurului a crescut joi, îndepărtându-se astfel de minimul ultimelor patru luni și jumătate atins miercuri, în condițiile în care cotațiile scăzute au atras mai mulți cumpărători fizici, scrie Thomson Reuters. Prețul metalului prețios a avansat cu un dolar, la 1.553,8 dolari uncia, până la ora 13.07 GMT. Miercuri cotația a atins la New York 1.527 dolari pe uncie, cel mai mic nivel de după 29 decembrie. Aurul, considerat în mod tradițional o investiție sigură pe timp de criză, a evoluat anul acesta în tandem cu activele mai riscante, precum acțiunile sau petrolul, deoarece investitorii au preferat dolarul.
Barilul de petrol destinat pieței americane se tranzacționa în scădere, sub nivelul de 93 de dolari, pe piețele europene la jumătatea ședinței de tranzacționare de ieri, din cauza incertitudinilor privind criza din Europa și a impactului pe care aceasta l-ar putea avea asupra cererii mondiale, scrie AP. Prețul țițeiului pentru piața din SUA a scăzut cu patru cenți, la 92,77 dolari pe baril, după ce miercuri a coborât cu 1,17 dolari. Joi, barilul de petrol Brent și-a pierdut 48 de cenți din preț, ajungând la 109,27 dolari. Cotația țițeiului american este cu 12% sub nivel de acum două săptămâni.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026