Știri pe scurt business internațional
Rata șomajului din Grecia a crescut la 22,6% în primul trimestru, de la 20,7% în cele trei luni anterioare, potrivit datelor biroului elen de statistică, preluate de Le Monde. În primul triemstru al anului trecut, rata șomajului era de 15,9%.…
Rata șomajului din Grecia a crescut la 22,6% în primul trimestru, de la 20,7% în cele trei luni anterioare, potrivit datelor biroului elen de statistică, preluate de Le Monde. În primul triemstru al anului trecut, rata șomajului era de 15,9%. Criza de pe piața muncii lovește în primul rând tinerii, șomajul pentru categoria de vârstă 15-24 de ani situându-se la la 52,7%. De asemenea, șomajul afectează mai mult de o treime din tinerii cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. Biroul de statistică a calculat că numărul total al șomerilor se ridică la 1,12 milioane, cu 57% mai mult decât în anul anterior, într-o țară cu 11 milioane de locuitori.
Italia a reușit ieri să împrumute 4,5 mld. euro, maximul sumei vizate printr-o emisiune de obligațiuni, însă costurile de împrumut au urcat puternic, mai ales pentru maturitatea de trei ani, iar țara se află din nou sub presiune pe piețele financiare, potrivit AFP. Trezoreria a împrumutat 3 mld. euro pe perioadă de trei ani, la un randament de 5,3%, în urcare de la 3,91% la precedenta licitație, din mai.-
Ce poți face faci în weekend în București? De la târguri de design și expoziții până la ateliere creative și filme de văzut la cinemaZF Gen Z · 13 noiembrie 2026
-
Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026