Versiunea completă
Companii

Știri pe scurt - Companii - 10 noiembrie 2010

Mallul Gold Plaza din Baia Mare, inaugurat săptămâna trecută de companiile Immofinanz și Futureal în urma unei investiții de 70 mil. euro, a atras în primele patru zile de la deschidere (joi-duminică) circa 160.000 de vizitatori. Mallul este închiriat 89%, principalii chiriași fiind Cora, Cinema City, C&A sau New Yorker.

Cristi Moga · 9 noiembrie 2010 · 2 min de citit

Construcții

Mallul Gold Plaza din Baia Mare, inaugurat săptămâna trecută de companiile Immofinanz și Futureal în urma unei investiții de 70 mil. euro, a atras în primele patru zile de la deschidere (joi-duminică) circa 160.000 de vizitatori. Mallul este închiriat 89%, principalii chiriași fiind Cora, Cinema City, C&A sau New Yorker. Cristi Moga

Compania israeliană Danya Cebus, constructorul mallului Cotroceni Park din București, va finaliza lucrările la proiectul Galleria din Arad, după ce a semnat cu firmele GTC și Aura Investments un contract de 20 mil. euro, potrivit publicației israeliene Globes. Mallul are programată inaugurarea în septembrie 2011, având printre chiriași Cora sau Cinema City. Cristi Moga

Terraform, divizia de montaj pardoseli a grupului Pazo, a finalizat lucrările din terminalul Schengen al Aeroportului Internațional Henri Coandă, contractul având o valoare de 600.000 de euro. “Terminalul Schengen a fost o lucrare extrem de complexă, finalizată în trei luni cu 80 de muncitori”, a declarat Tudor Bădițescu, director general al Terraform, cu afaceri de 2,2 mil. euro în 2009. Andreea Neferu

Energie

Veniturile grupului ceh CEZ în Europa de Sud-Est au crescut în primele nouă luni ale anului, la fel și EBITDA, ca urmare a rezultatelor bune înregistrate în România, se arată în raportul financiar al CEZ. În document se mai precizează că 80% din cele 139 de turbine eoliene care vor fi montate în comuna dobrogeană Fântânele sunt deja conectate la rețea. Roxana Petrescu

Farma

Compania ungară Gedeon Richter a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 109,9 mil. euro, în scădere cu 6,3% comparativ cu intervalul similar din 2009. Gedeon Richter deține singura activitate integrată din industria de medicamente. La nivelul distribuției și retailului, compania a avut în primele nouă luni afaceri de
97,1 mil. euro, în scădere cu 10,5% față de 2009. Ioana David

Branding

Familia Moraru, fostă proprietară a berii Azuga, a investit 100.000 de euro în ambalajul apelor carbogazoase Azuga Apă de Izvor, un brand lansat pe piața apelor minerale în acest an al cărei ambalaj a fost desenat de BrandTailors. Piața apelor minerale, estimată la 300 mil. euro, a atras anul acesta investiții în noi mărci, precum Bilbor (Tuborg) sau Aqua Carpatica (Jean Valvis). Adelina Mihai

Citește și