Știri pe scurt din business internațional
BMW va recruta 25 de tineri șomeri din Spania, care vor lucra la sediul companiei din München timp de un an, într-un program-pilot prin care producătorul auto vrea să „dea înapoi“ comunităților din țările unde exportă, potrivit The Guardian. Astfel,…
BMW va recruta 25 de tineri șomeri din Spania, care vor lucra la sediul companiei din München timp de un an, într-un program-pilot prin care producătorul auto vrea să „dea înapoi“ comunităților din țările unde exportă, potrivit The Guardian. Astfel, 25 de tineri spanioli (18-25 de ani) vor primi un stagiu de training de un an la BMW, a declarat miercuri pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung directorul de resurse umane al BMW Milagros Caina-Andree. „Vor fi introduși în cultura germană, probabil vor fi găzduiți de o familie BMW și vor lucra în dezvoltare, vânzări, marketing sau un alt domeniu. După aceea, acești tineri vor pleca acasă sau vor putea rămâne aici“, a afirmat ea. Reprezentantul BMW a adăugat că dacă va avea succes, programul ar putea fi extins și către alte țări, precum Italia sau Grecia. „Vrem să le dăm ceva înapoi acestor țări, unde ne vindem mașinile“, a spus oficialul BMW. Vlad Popescu
Șomajul din Germania a crescut în luna mai de peste patru ori, mai puternic decât anticipau analiștii, numărul șomerilor urcând la aproape 3 milioane, cea mai mare economie europeană resimțind efectele unei ierni mai lungi și ale crizei din zona euro, transmite Bloomberg. Numărul șomerilor din Germania a crescut în mai pentru cea de-a patra lună consecutiv, cu 21.000, la 2,96 milioane, potrivit datelor ajustate sezonier prezentate miercuri de autoritățile germane. Rata șomajului s-a menținut la 6,9%, aproape de minimul ultimilor 20 de ani. Media estimărilor analiștilor contactați de Bloomberg indica o creștere a numărului de șomeri cu numai 5.000 de persoane. Produsul Intern Brut al Germaniei a crescut cu numai 0,1% în primul trimestru, după o contracție de 0,7% în ultimele trei luni ale anului trecut. Zona euro, principala piață de export a Germaniei, trece printr-o recesiune prelungită pe fondul crizei financiare. Vlad Popescu
Creșterea economiei mondiale se va accelera în 2014 la nivel mondial, iar Statele Unite și Japonia vor înregistra în continuare un avans mai rapid decât zona euro, estimează Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), citată de Bloomberg. „Economia globală avansează, la mai multe viteze“, a declarat economistul-șef al OCDE Pier Carlo Padoan la prezentarea raportului semianual al organizației privind perspectivele economiei mondiale. Evoluția diferită între regiuni este determinată de opțiunile diferite ale economiilor avansate în privința politicilor fiscale și monetare, se arată în raport. Marile bănci centrale continuă să încerce să susțină economiile statelor. Rezerva Federală a SUA cumpără lunar obligațiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari, iar banca centrală a Japoniei a lansat în aprilie un program fără precedent de stimulare economică. În zona euro, Banca Centrală Europeană a coborât dobânda de politică monetară la minimul record de 0,5% în această lună, însă „poate face mai mult prin noi măsuri neconvenționale“, notează OCDE. Marius Oncu
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 30.05.2013
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026