Versiunea completă
Business Internaţional

Știri pe scurt din Business Internațional

China a înregistrat în octombrie un excedent comercial record. Exporturile au crescut cu 22,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce importurile au urcat cu 25,3%, scrie BBC News. Excedentul de 27,1 miliarde de dolari (19,4 mld.…

Radu Racu · 10 noiembrie 2010 · 2 min de citit

China a înregistrat în octombrie un excedent comercial record. Exporturile au crescut cu 22,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce importurile au urcat cu 25,3%, scrie BBC News. Excedentul de 27,1 miliarde de dolari (19,4 mld. euro) a fost mai mare decât cel din septembrie, de 16,9 mld. de dolari, dar mai mic decât maximul de 28,7 mld. dolari înregistrat în iulie. Alexandra Naghiu

UniCredit, cea mai mare bancă din Italia, a avut în trimestrul trei un profit mai mic cu 15%, după ce scăderea veniturilor din tranzacționare a depășit plusul adus de provizioanele mai mici pentru credite neperformante, scrie Bloomberg. Profitul net a scăzut la 334 mil. euro de la 394 mil. euro în aceeași perioadă din 2009.
Alexandra Naghiu

O agenție de rating chineză a redus calificativul Statelor Unite, ca urmare a deciziei băncii centrale americane (Fed) de a mai injecta lichidități în economia americană pentru a-i stimula creșterea. Fed va tipări 600 de miliarde de dolari, mulți economiști temându-se că acest eveniment va duce la deprecierea dolarului. Alexandra Naghiu

Rusia, China și Japonia vor semna un contract de un miliard de dolari pentru construcția unui complex chimic în republica rusească Tatarstan, în apropierea fluviului Volga, a declarat consilierul prezidențial rus Sergei Prikhodko, citat de RIA Novosti. Mediafax

Grupul german E.ON, cea mai mare companie de utilități din lume, a avut vânzări de 63,9 mld. euro în primele nouă luni, în urcare cu 11% față de nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, însă profitul net a scăzut cu 40%, la 3,78 miliarde de euro. Mediafax

Tabloul “Large Coca Cola”, de Andy Warhol, a fost vândut pentru suma de 35,3 milioane de dolari în cadrul unei licitații organizate la New York. Pictura avea un preț de vânzare estimat la 20-25 milioane de dolari. Mediafax

Citește și