Versiunea completă
Business Internaţional

Știri pe scurt din Business Internațional

Producătorul francez de produse de lux LVMH a anunțat profituri record pentru anul 2010, după creșteri de două cifre ale câștigurilor tuturor diviziilor sale, scrie BBC News. Redresarea piețelor cheie precum China a ajutat la majorarea profitului net cu 73%, până la trei mld. euro.

Radu Racu · 7 februarie 2011 · 1 min de citit

Producătorul francez de produse de lux LVMH a anunțat
profituri record pentru anul 2010, după creșteri de două cifre ale
câștigurilor tuturor diviziilor sale, scrie BBC News. Redresarea
piețelor cheie precum China a ajutat la majorarea profitului net cu
73%, până la trei mld. euro. Andreea Livădariu

Grupul egiptean Orascom Construction Industries a anunțat
reluarea activității a 90% din proiectele sale în 50 de locații din
toată țara, scrie Bloomberg. Fabricile din cadrul diviziei de
îngrășăminte și-au continuat producția la cote normale, onorându-și
exporturile de îngrășământ natural și azotat de amoniu. Andreea
Livădariu

Heineken a semnat un contract în valoare de 10 mil. lire
sterline pentru a distribui băuturi alcoolice la Jocurile Olimpice
de la Londra din 2012. Berea Heineken și băuturile din cidru marca
Bulmers, Foster’s și Kronenbourg vor fi mărci exclusive servite pe
parcursul Jocurilor Olimpice, scrie The Telegraph.
Andreea Livădariu

Autoritățile americane ar putea obliga marile instituții
financiare să amâne plata a cel puțin jumătate dintre bonusurile
directorilor timp de cel puțin trei ani, au declarat pentru Wall
Street Journal surse apropiate discuțiilor. Vlad Popescu

Banca Centrală Europeană (BCE) va fi nevoită să crească
dobânzile dacă rata inflației nu începe să încetinească până la
sfârșitul acestui an, a declarat duminică Jose Manuel
Gonzalez-Paramo, membru în Consiliul BCE. Vlad Popescu

Prețul petrolului Brent, de referință pentru bursa londoneză,
a crescut luni cu 80 de cenți, la 100,63 de dolari pe baril, în
condițiile în care investitorii se tem că tensiunile din Egipt s-ar
putea propaga în alte state din Africa de Nord sau din Orientul
Mijlociu, afectând livrările de țiței. Bogdan Cojocaru

Citește și