Știri pe scurt din business-ul internațional
Glencore, cel mai mare trader de mărfuri al lumii, s-ar putea lista, aceasta putând fi una din cele mai mari listări înregistrate vreodată la Bursa de la Londra, potrivit agenției de presă Thomson Reuters. Dacă va avea loc, un IPO al Glencore ar putea plasa valoarea companiei la circa 60 mld. dolari, conform estimărilor Liberum Capital.
Glencore, cel mai mare trader de mărfuri al lumii, s-ar putea lista, aceasta putând fi una din cele mai mari listări înregistrate vreodată la Bursa de la Londra, potrivit agenției de presă Thomson Reuters. Dacă va avea loc, un IPO al Glencore ar putea plasa valoarea companiei la circa 60 mld. dolari, conform estimărilor Liberum Capital.
Autoritățile egiptene vor redeschide bursa astăzi, la o lună după ce aceasta a fost închisă, pe fondul protestelor care au dus la îndepărtarea de la putere a fostului președinte Hosni Mubarak, scrie The New York Times. Indicele de referință al țării, EGX30, a scăzut cu aproape 17% în două zile înainte ca guvernul să suspende tranzacțiile pe 27 ianuarie.
Anheuser-Busch InBev, cel mai mare producător de bere al lumii, intenționează să folosească sumele obținute din vânzări și reduceri de costuri pentru achiziții și creștere organică, a declarat CEO-ul grupului, citat de agenția de presă Thomson Reuters. “În urma reducerilor de costuri vom obține 2,25 miliarde de dolari, peste proiecția anterioară de 1,5 miliarde”, a declarat CEO-ul Carlos Brito.
Bayer a înregistrat pierderi pe trimestrul patru pe fondul reducerii valorii contabile a mărcii farmaceutice Schering și a costurilor legate de un proces de reorganizare prin care resursele vor fi redirecționate către dezvoltarea de produse și piețe emergente, scrie Bloomberg. Pierderea netă a totalizat 145 mil. euro, față de un profit de 153 mil. euro cu un an în urmă.
HSBC, cea mai mare bancă a Europei, a raportat rezultate pe întregul an sub estimările analiștilor în condițiile scăderii veniturilor din operațiunile bancare de investiții și creșterii costurilor până la un nivel “inacceptabil”, scrie Bloomberg. Profitul net a urcat la 13,2 mld. $ în 2010 față de 5,83 mld. $ în 2009.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026