Știri pe scurt din businessul internațional
Grecia și Irlanda ar putea fi nevoite să-și restructureze datoriile, iar Spania și Portugalia ar putea urma aceeași cale pentru a supraviețui crizei datoriilor suverane din Europa, a declarat Kenneth Rogoff, profesor în cadrul Harvard University, citat de Bloomberg. „Cred că restructurarea este inevitabilă în două sau trei țări”, a declarat Rogoff.
Grecia și Irlanda ar putea fi nevoite să-și restructureze datoriile, iar Spania și Portugalia ar putea urma aceeași cale pentru a supraviețui crizei datoriilor suverane din Europa, a declarat Kenneth Rogoff, profesor în cadrul Harvard University, citat de Bloomberg. “Cred că restructurarea este inevitabilă în două sau trei țări”, a declarat Rogoff. Cătălina Apostoiu
În condițiile scăderii prețurilor la locuințe și creșterii chiriilor, în opt orașe britanice din zece este mai ieftin să cumperi o locuință decât să locuiești cu chirie, scrie The Telegraph. Închirierea unei locuințe în Marea Britanie costă acum în medie cu 10,5% mai mult decât plata dobânzii la un credit ipotecar pentru o proprietate similară. Cătălina Apostoiu
Glencore, cel mai mare trader de mărfuri al lumii, a raportat un profit net în creștere cu 40% pe anul 2010, în condițiile în care se pregătește pentru o posibilă listare ce ar plasa valoarea companiei la 60 mld. dolari, scrie agenția de presă Thomson Reuters. Profitul net a urcat la 3,80 mld. dolari. Cătălina Apostoiu
Profitul net al AB InBev, cel mai mare producător de bere din lume, a crescut anul trecut cu 28%, la 5 mld. dolari, scăderea vânzărilor fiind compensată de creșterile de prețuri și de migrarea clientelei către mărci mai scumpe. Veniturile gigantului au scăzut ușor în 2010, la 36,3 mld. dolari. Vlad Popescu
Carrefour a anunțat un profit sub estimările analiștilor, iar CEO-ul Lars Olofsson s-a angajat să îmbunătățească rezultatele companiei prin accelerarea deschiderilor de magazine, scrie Bloomberg. Profitul net pe 2010 a avansat la 433 milioane de euro, media estimărilor analiștilor indicând un nivel de 695,5 milioane de euro. Cătălina Apostoiu
41% dintre angajatorii europeni nu oferă activități sau programe destinate nevoilor femeilor aflate în posturi de conducere, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Mercer. Numai 21% dintre companii oferă flexibilitate programului de lucru și programe de formare și consultanță pentru angajate. Andreea Livădariu
Compania Berkshire Hathaway a miliardarului Warren Buffett a creat o divizie indiană care să distribuie produse de asigurări generale în cea de-a treia mare economie a Asiei, potrivit The Wall Street Journal. Berkshire India va comercializa produse de asigurări printr-un portal online de distribuție și telemarketing. Cătălina Apostoiu
Compania News Corp., deținută de Rupert Murdoch, a primit undă verde pentru controversata preluare a postului BSkyB, scrie BBC News. Aprobarea a venit după oferta News Corp. de a transforma Sky News într-o companie independentă. Cătălina Apostoiu
China ar putea permite contribuabililor să-și păstreze o mai mare parte din venituri în încercarea de a impulsiona cererea internă, scrie BBC News. Consiliul de stat a propus majorarea pragului minim pentru impozitul pe venit de la 2.000 de yuani (304 $) pe lună, fără a oferi însă detalii privitoare la noul nivel. Cătălina Apostoiu
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026