Versiunea completă
ZF 24

Stiri pe scurt din Europa de Est

Ucraina și Serbia trebuie să obțină sprijinul FMI în următoarele trimestre, în contextul deficitelor bugetare și de cont curent ridicate, potrivit grupului UniCredit.

Marius Oncu - Mediafax · 9 octombrie 2013 · 3 min de citit

Ucraina și Serbia trebuie să obțină sprijinul FMI în următoarele trimestre, în contextul deficitelor bugetare și de cont curent ridicate, potrivit grupului UniCredit. Ucraina ar putea încheia un acord cu FMI până în martie, întrucât acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, reducerile de cheltuieli bugetare și introducerea unui curs de schimb flexibil sporesc șansele actualului președinte, Viktor Ianukovici, de a fi reales, a declarat Gillian Edgeworth, economist la UniCredit Londra, transmite Bloomberg. Consolidarea bugetară necesară Serbiei pentru o înțelegere cu Fondul ar putea fi amânată de probabilitatea organizării de alegeri la începutul anului următor, a spus Edgeworth. Guvernul sârb a anunțat, marți, măsuri pentru a aduce sub control deficitul și datoria publică până în 2017, după ce negocierile cu FMI au fost întrerupte în mai. Cele două țări au dificultăți în a atrage finanțare din altă parte decât de la FMI, notează UniCredit. Marius Oncu

Bulgaria va oferi reduceri de taxe companiilor mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în zone unde rata șomajului este mai mare decât media națională cu 25%, scrie Novinite. Pentru a beneficia de această facilitate, IMM-urile trebuie să aibă cel puțin zece angajați, dintre care jumătate implicați direct într-un proces de producție, iar 30% dintre salariați trebuie să fie domiciliați într-una din localitățile din aria de acoperire a schemei. În plus, producătorii agricoli vor beneficia de facilități cu un an mai mult decât alte categorii de IMM-uri. Stimulentele fiscale vor fi introduse prin modificări la legea companiilor din Bulgaria, aprobate deja de guvern și înaintate parlamentului. Anterior, investitorii plăteau impozite mai scăzute pentru activități de producție în zone unde rata șomajului depășea media cu 35%. Rata șomajului a fost de 10,7% în Bulgaria în luna august. Radu Bostan

Peixin, o companie chineză specializată pe construirea echipamentelor și liniilor de producție folosite în fabricarea produselor de igienă, s-a listat pe bursa de valori din Varșovia, cea mai mare din Europa Centrală. Compania a emis un milion de acțiuni cu valoarea unitară de 16 zloți (3,8 euro), cotația titlurilor urcând însă cu 10% la debutul pe bursă, scrie Warsaw Business Journal. Directorul financiar al Peixin, Hongyan Dai, a explicat că listarea unei companii pe unele dintre bursele din China vine cu o perioadă de așteptare de trei până la cinci ani, astfel că Peixin a ales să se listeze în Varșovia. Alte platforme, precum bursa din Hong Kong sau cele din New York, „sunt bune pentru firmele din industria farmaceutică, medicină, imobiliare, IT sau energie verde. Industria noastră nu este printre preferințele lor“, a mai spus Dai. Peixin a avut un profit net de 46,5 milioane de euro în 2012 și un câștig de 27,4 milioane de euro în primele șase luni ale acestui an. Compania intenționează să investească în extinderea liniilor de producție și construcția unui centru de cercetare-dezvoltare. Radu Bostan

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.10.2013

Citește și