Versiunea completă
Business Internaţional

Știri pe scurt din Europa de Est

Retailerul britanic Tesco va accentua lupta pentru supremație pe piața alimentară din Polonia, intenționând să deschidă 100 de noi magazine în anul fiscal viitor, dublu față de ritmul actual, scrie Warsaw Business Journal.

Alexandru Matei · 28 noiembrie 2010 · 2 min de citit

Retailerul britanic Tesco va accentua lupta pentru supremație pe piața alimentară din Polonia, intenționând să deschidă 100 de noi magazine în anul fiscal viitor, dublu față de ritmul actual, scrie Warsaw Business Journal. La sfârșitul lui 2009, Tesco deținea 326 de magazine în Polonia, cu mult sub cele 1.500 de magazine ale liderului de piață Biedronka. Alexandru Matei

Costurile de finanțare ale Ungariei au crescut până la cea mai mare valoare din ultimul an, în timp ce acțiunile și forintul au scăzut după ce guvernul a anunțat că cei care vor rămâne în sistemul privat de pensii își vor pierde beneficiile acumulate la stat, scrie Bloomberg. Forintul a pierdut 1,4%, în timp ce indicele BUX a scăzut cu 2,8%. Alexandru Matei

Președintele ucrainean Viktor Ianukovici a anunțat că va recurge probabil la dreptul de veto pentru a bloca o controversată reformă fiscală, care a declanșat cele mai importante proteste înregistrate în Ucraina după Revoluția portocalie din 2004. Alexandra Fusoi

Guvernul de la Budapesta a anunțat că începând din ianuarie pensiile vor crește cu 3,8%, scrie Budapest Business Journal. Măsura se va aplica pentru 2,6 milioane de pensionari, iar peste majorarea de 3,8%, persoanele care s-au pensionat înainte de 2010 vor beneficia de încă o creștere de 0,6%. Alexandru Matei

Conform legislației europene, grupul ungar MOL trebuie să coopereze cu compania Surgutneftgas, a declarat viceprim-ministrul rus Igos Sechin, scrie agenția de presă Thomson Reuters. Surgut a cumpărat 21,1% din MOL de la austriecii de la OMV pentru 1,4 miliarde de euro în martie 2009. Alexandru Matei

Ucraina ar putea intra în uniunea vamală formată de Rusia, Kazahstan și Belarus, a declarat președintele Viktor Ianukovici, provocând îndoieli legate de speranțele acestui stat de a încheia un acord de comerț liber cu Uniunea Europeană. Anca Dumitrescu

Citește și