Versiunea completă
Business Internaţional

Știri pe scurt din Europa de Est

Banca centrală a Ungariei a venit cu un plan prin care guvernul i-ar putea ajuta pe cei cu credite în valută, care se confruntă cu rate în creștere, scrie Bloomberg. Președintele băncii Andras Simor a prezentat ministrului economiei Gyorgy Matolcsy…

Catalina Apostoiu · 8 septembrie 2011 · 2 min de citit

Banca centrală a Ungariei a venit cu un plan prin care guvernul i-ar putea ajuta pe cei cu credite în valută, care se confruntă cu rate în creștere, scrie Bloomberg. Președintele băncii Andras Simor a prezentat ministrului economiei Gyorgy Matolcsy zece propuneri de reducere treptată a poverii resimțite de deținătorii de credite ipotecare în valută.

Polonia trebuie să “facă tot posibilul” pentru a adopta moneda euro “cât mai curând” în condițiile în care Uniunea Europeană întărește cooperarea dintre țările care utilizează moneda unică, a declarat președintele Bronislaw Komoroswki, citat de Bloomberg.

Cu o valoare estimată de 2.100 mld. euro, economia subterană din Europa are o dimensiune semnificativă, scrie Portfolio.hu. Aceasta este cuprinsă între 8% din PIB în Elveția și Austria și peste 30% în unele țări din Europa de Est, se arată în ultimul studiu al Visa privitor la economia subterană. În Ungaria, economia subterană este estimată la 22 mld. dolari, corespunzând cu 23,5% din PIB. În România aceasta se ridică la 29,4%.

Ungaria a revenit în direcția bună în ceea ce privește politica economică în acest an, deși este în continuare țara cea mai vulnerabilă din Europa de Est față de problemele din zona euro, au declarat oficialii Fitch Ratings citați de Portfolio.hu. “Ținta de deficit bugetar pe anul viitor de sub 3% din PIB este credibilă”, au arătat aceștia.

Producătorul polonez de cupru KGHM este pe punctul de a achiziționa o mină de minereu de cupru din America de Sud, scrie Warsaw Business Journal. Totuși, Herbert Wirth, președintele companiei, care a făcut anunțul, nu a oferit niciun detaliu privitor la locație. Tranzacția urmează a fi finalizată până la sfârșitul anului.

Conform așteptărilor, banca centrală a Poloniei a decis menținerea ratelor dobânzii neschimbate, potrivit Warsaw Business Journal. Astfel, rata de referință a Poloniei va rămâne la 4,5% pe fondul temerilor privitoare la reducerea ratei de creștere economică.

Citește și