Versiunea completă
Business Internaţional

Știri pe scurt din Europa de Est

Bulgaria a lansat oficial secțiunea autostrăzii Trakiya care face legătura între orașele Stara Zagora și Nova Zagora, bulgarii putând ajunge astfel pe litoral cu 20 de minute mai repede, scrie Novinite. Secțiunea are 32 km și a fost terminată înainte…

Ioana Nita · 1 iulie 2012 · 2 min de citit

Bulgaria a lansat oficial secțiunea autostrăzii Trakiya care face legătura între orașele Stara Zagora și Nova Zagora, bulgarii putând ajunge astfel pe litoral cu 20 de minute mai repede, scrie Novinite. Secțiunea are 32 km și a fost terminată înainte de termen. “Rezultatele construcției autostrăzii se vor vedea în următorii ani”, a afirmat premierul bulgar Boiko Borisov. El a menționat că în scurt timp va fi dată în folosință și o altă porțiune a autostrăzii, între localitățile Nova Zagora și Iambol. Termenul de finalizare a austostrăzii Trakiya este februarie 2013, iar lucrările de construcție pentru întreaga autostradă costă 362,5 milioane euro, din care 286,2 milioane euro provin din fonduri europene. Ioana Niță

Aeroportul din capitala Bulgariei Sofia s-ar putea extinde cu un nou terminal, Veselin Peykov, directorul aerodromului, declarând că proiectarea terminalului va începe la începutul anului viitor, scrie Novinite. Peykov a menționat că proiectul noului terminal depinde foarte mult de dezvoltarea aeroportului și de viitorul contract de concesiune. Directorul aeroportului a adăugat că este încă neclar dacă aeroportul din Sofia va avea un al treilea terminal sau va fi reconstruit primul terminal. “Mă aștept să depășim pragul de 3,5 milioane pasageri anul acesta. în perioada ianuarie-mai am avut peste 1,4 milioane pasageri”, a afirmat Peykov. Costul total pentru construcția terminalului se ridică la 30 milioane leva (15,33 milioane euro). Ioana Niță

Gazprom a decis, în principiu, să extindă proiectul Nord Stream până în Marea Britanie, a declarat vineri directorul general al grupului rus Gazprom Alexei Miller, citat de Ria Novosti. “British Petroleum și-a exprimat interesul”, a spus Miller, precizând că nu există acorduri specifice în acest sens. Nord Stream transportă gaze rusești traversând Marea Baltică spre Germania. Primul tronson al proiectului a fost inaugurat în noiembrie trecut și are o capacitate maximă anuală de 27,5 miliarde de metri cubi de gaze. Un al doilea tronson urmează să fie dat în folosință în ultimul trimestru al acestui an. La capacitate maximă, cele două tronsoane vor putea transporta 55 de miliarde de metri cubi de gaze. Anca Dumitrescu

Citește și