Strada Mântuleasa ademenește și azi/ de Elisabeta Lăsconi

Proza lui Mircea Eliade a construit, text cu text, geografia mitică a Bucureștiului, iar una dintre zonele ei fabuloase, poate chiar centrul ei, îl fixează Strada Mântuleasa. Iar textul intitulat “Pe strada Mântuleasa”, oricum ar fi considerată (nuvelă amplă sau roman scurt), a creat de-a lungul vremii obsesii numeroase. Mai toți citind-o prima oară am încercat o senzație persistentă a misterului ce se cerea decriptat. Și, în timp, s-au adunat o mulțime de legende legate de narațiunea fantastică a lui Mircea Eliade, apoi ele au acaparat chiar strada ce a început să fie cercetată cu alți ochi, diferiți de ai criticului.

Îmi amintesc reacția stranie a unui student la matematică, aflat în prag de absolvire ca și noi (nici nu-i mai știu numele, totul se petrecea în urmă cu trei decenii…) care a declarat că a descoperit marele secret încifrat de Mircea Eliade în text, după ce l-a citit de 50 de ori. A refuzat malițios să ne dezvăluie secretul, în schimb, ne-a poftit și pe noi, filologii, să-i repetăm performanța. Sigur că putea fi un simplu joc, totuși omul avea un renume extraordinar că reușea să rezolve cele mai teribile teste de inteligență…

În urmă cu zece ani, mi-a fost dat să aud altă poveste, legată de experiența trecerii în timp trăită de un tânăr (tot student, ori proaspăt absolvent), unde altundeva, dacă nu pe strada Mântuleasa? Între timp, Joaquin Garrigos, care a tradus proza lui Mircea Eliade în limba spaniolă și a descoperit pornind de acolo capitala noastră, are propria experiență, pe care a dezvăluit-o într-o conferință despre geografia mitică a Bucureștiului: la fiecare vizită în România, face o lungă plimbare pe străzile consacrate de proza lui Mircea Eliade, între ele, loc privilegiat ocupă Strada Mântuleasa.

Ficțiuni eliadești și tainele unor spații obscure ale orașului încep să interfereze, într-atât încât nu se mai pot separa. Așa că nu mă mir că magia Mântulesei continuă să acționeze: Andreea Răsuceanu, talent critic indiscutabil, s-a aventurat să caute corespondențele între cele două tărâmuri, din explorarea cărora s-a născut deocamdată o carte Cele două Mântulese și, mai mult ca sigur, alta se află în lucru. Merită elogii o asemenea îndrăzneală, pentru că ea presupune orizont larg cultural, un câmp de cercetare vast, incursiuni în domenii variate: istorie și geografie, antropologie și chiar sociologie.

O documentare serioasă și îndelungată se află în subterana cărții, se vede în reconstituirile minuțioase precum istoria plină de peripeții a mahalalei Mântuleasa, traversând secolele, de la 1700 spre zilele noastre, sau minunatele întâmplări ale lui Manta cupețul, catagrafii de secol XIX – îndeletniciri și meșteșuguri ale locuitorilor străzii. Nu lipsesc secvențe ca sfada celor de pe strada Mântuleasa, incursiuni în istoria Bisericii Mântuleasa ori ambiția apropierii de prezent, cu oprire la începutul de secol XX, care coincide cu anii copilăriei și adolescenței lui Mircea Eliade, nici toposurile consacrate de proza autorului (pivnițele adânci sau casa care n-a mai fost construită niciodată).

Un condei sprințar, ochi care prinde parcă în fugă detaliul pitoresc, gust pentru atmosfera de epocă – toate fac cartea să respire, iar frazele șerpuitoare și imaginile alunecând de la o senzație la alta dovedesc că Andreea Răsuceanu a citit filigranat și subtil pe împătimiții iubitori ai orașului, de la Ion Ghica și Mateiu Caragiale, mai încoace la Ion Iovan, trecând prin paginile semnate de Constantin Țoiu sau Radu Albala.

Foile cu ilustrații formează deliciul final, răsplată și răsfăț pentru cititori, mai ales că prea puțini au pătruns în biserici, ca să vadă fresce sau motive ornamentale, au străbătut strada cu ochii pironiți pe fațade. Recunosc rușinată că pe mine m-a cucerit inorogul în luptă cu ursul, căci amândoi aparțin unui bestiar autohton, lăsând urme spectaculoase în literatura română. Cele două Mântulese probează atât stilul deja forjat al autoarei, cât și vitalitatea unui topos ce ademenește iar și iar.

Andreea Răsuceanu, Cele două Mântulese, Editura Vremea, București, 2009, 272 pag.