Strainii au pus presiune pe leu
Euro a urcat pe piata valutara de la Bucuresti in a doua parte a sedintei de tranzactionare pana la un maxim de 3,61/3,62 lei, pe fondul cumpararilor de valuta ale jucatorilor nerezidenti. Numai pe parcursul zilei de ieri leul a pierdut 2,8% in fata monedei unice, intorcandu-se la nivelurile la care se gasea la inceputul lui februarie
Euro a urcat pe piata valutara de la Bucuresti in a doua parte a sedintei de tranzactionare pana la un maxim de 3,61/3,62 lei, pe fondul cumpararilor de valuta ale jucatorilor nerezidenti. Numai pe parcursul zilei de ieri leul a pierdut 2,8% in fata monedei unice, intorcandu-se la nivelurile la care se gasea la inceputul lui februarie.
Jucatorii locali au fost de asemenea activi, iar cresterea cotatiilor a atras declansarea unor ordine de limitare a pierderilor (ordine automate de cumparare de valuta, in cazul in care cursul depaseste un anumit nivel), astfel ca volumele tranzactionate au fost importante.
Inca de la jumatatea lui mai jucatorii speculatori au inceput sa isi inchida expunerile pe pietele emergente, in cadru unei miscari desfasurate la nivel global, de reorientare catre active cu un grad mai scazut de risc. Iesirile de capitaluri, care au venit in mai multe valuri, au afectat puternic atat bursele din regiune, cat si pietele valutare. Forintul maghiar si zlotul polonez sunt sub o presiune mare de doua luni. Banca Ungariei a fost fortata chiar sa creasca luni dobanda pentru a stopa iesirile de capitaluri.
La Bucuresti, BNR a calculat un curs de 3,5474 lei, cu 2,26 bani mai mult decat in ziua precedenta. “Este posibil ca euro sa mai incerce maine un varf, dupa care piata sa coboare usor. Dupa o zi in care cotatiile au crescut cu 10 bani, este insa greu de spus cu certitudine unde va merge piata”, a comentat un dealer.
Inceputul sedintei de tranzactionare de ieri nu anunta nimic spectaculos: euro era cotat la putin 3,52 lei, nivel in jurul caruia a oscilat inca din a doua jumatate a lunii mai. Cumpararile masive de valuta au aparut abia dupa anuntarea cursului oficial, ducand euro la maximul zilei de 3,62 lei (la vanzare). Piata s-a inchis usor mai jos, la 3,585/3,59 lei pentru un euro.
Deprecierea agresiva a leului a venit in contextul in care cotatiile pe piata locala ramasesera constante in ultima saptamana, in timp ce celelalte monedele din regiune au pierdut teren in fata euro. “Acum am recuperat toata distanta”, a mai spus dealerul. Zlotul polonez si forintul maghiar au inregistrat de asemenea deprecieri ieri, insa de mai mica amploare, de aproximativ 1%.
In timp ce zlotul polonez a acumulat o depreciere de 4% in fata euro de la inceputul lunii, iar forintul maghiar a pierdut 6%, leul s-a mentinut aproape constant in acest interval, marcand chiar o usoara apreciere, la cursul oficial. Comparativ cu inceputul anului, leul mai marcheaza inca o apreciere, care s-a restrans insa la 3,4%.
Zlotul polonez se afla la cel mai scazut nivel din vara trecuta, in timp ce forintul este la un minim istoric in fata euro, fiind afectat de problemele din economia maghiara.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026