Versiunea completă
Companii

Strategia de reorganizare a Poștei Române nu prevede disponibilizări

Compania de stat Poșta Română, în care lucrează aproape 36.000 de angajați și al cărui plan de restructurare a fost aprobat săptămână trecută de Guvern, nu va face disponibilizări, potrivit oficialilor companiei Poșta Română.

Ziarul Financiar · 22 iunie 2010 · 1 min de citit

Compania de stat Poșta Română, în care lucrează aproape 36.000 de angajați și al cărui plan de restructurare a fost aprobat săptămână trecută de Guvern, nu va face disponibilizări, potrivit oficialilor companiei Poșta Română.

“Conform Contractului Colectiv de Muncă pe 2008-2018, în condițiile în care Poșta Română ar dispune concedieri colective, salariații concediați ar urma să beneficieze de salarii compensatorii în funcție de vechimea totală în sistemul poștal”, au declarat reprezentanții companiei de stat. Astfel că dacă un angajat cu o vechime de 30 de ani va fi dat afară, Poșta Română trebuie să îi plătească 30 de salarii compensatorii.

În perioada 2005-2009, cheltuielile totale ale companiei de stat s-au dublat, până la un nivel de 400 de milioane de euro, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe. Mai mult, compania a trecut de la un profit net de 8 milioane de euro pe pierderi de 43 de milioane de euro anul trecut, în timp ce numărul angajaților a crescut cu aproape 1.300 de oameni în ultimii cinci ani, până la aproape 36.000.


Citește și