Versiunea completă
Companii

Stroe: Dacia este pentru piața auto ce este IKEA pentru piața de mobilă

Brandul Dacia reprezintă pentru piața auto o soluție la fel de rațională ca IKEA pentru piața de mobilă, a declarat vineri vicepreședintele Dacia, Constantin Stroe.Oficialul companiei a arătat că producătorul a avut o până în prezent trei strategii de marketing, în funcție de piața căreia i s-a adresat.

Mediafax · 12 decembrie 2010 · 1 min de citit

Brandul Dacia reprezintă pentru piața auto o soluție la fel de rațională ca IKEA pentru piața de mobilă, a declarat vineri vicepreședintele Dacia, Constantin Stroe.Oficialul companiei a arătat că producătorul a avut o până în prezent trei strategii de marketing, în funcție de piața căreia i s-a adresat, scrie Mediafax Business.

În Romania Dacia a punctat că este marca națională, de tradiție, dar bine bazată pe Renault.

În țările emergente din nordul Africii sau din CSI, Dacia a avut o abordare mai conformistă, generală, mai aproape de cea a unor marci ca Opel sau Ford.

Stroe a arătat că pe piața “saturată” din Europa de Vest, Dacia a ales o abordare oarecum revoluționară, de genul “sfidează obișnuințele, îndrăznește” dublată de “fără rabat la calitate”.

Citește și