Studiu pentru o autostrada intre Cluj-Napoca si zona fabricii Nokia
Compania de Drumuri Nationale a inceput procedurile de construire a unei autostrazi in apropiere de Cluj-Napoca, cu o lungime de 35 km, care va asigura legatura intre autostrada Brasov-Bors si zona in care Nokia dezvolta o fabrica de telefoane mobile, au declarat surse din companie
Compania de Drumuri Nationale a inceput procedurile de construire a unei autostrazi in apropiere de Cluj-Napoca, cu o lungime de 35 km, care va asigura legatura intre autostrada Brasov-Bors si zona in care Nokia dezvolta o fabrica de telefoane mobile, au declarat surse din companie. Prima etapa consta in organizarea unei licitatii, la sfarsitul lunii iunie, pentru selectarea firmei care va elabora un studiu de fezabilitate cu liste de cantitati pentru construirea unei autostrazi in lungime de 35 kilometri, contract estimat la 1,42 milioane lei. “Intentionam sa construim o autostrada urbana in zona municipiului Cluj-Napoca, care sa asigure un acces facil pe relatia vest-est, dinspre autostrada Transilvania inspre relatia Dej-Bistrita-Iasi”, au declarat sursele. Autostrada va fi continuata, in viitor, spre municipiul Dej, unde va face legatura cu viitoarea autostrada Petea – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrita – Suceava, au afirmat reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR). “Proiectantul va stabili exact punctul terminal al autostrazii, tinand cont de dezvoltarea economica in zona, de valorile de trafic prognozate, precum si in urma consultarii autoritatilor locale si a altor entitati relevante”, au adaugat sursele. Autostrada va fi proiectata, initial, la sase benzi de circulatie cu perspectiva largirii in viitor la opt benzi.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026