Studiul de fezabilitate Dracula Land - aprobat pana in septembrie
Studiul de fezabilitate privind realizarea programului special de dezvoltare turistica a zonei Sighisoara, care prevede si construirea parcului de distractii Dracula Land, va fi supus Guvernului spre aprobare pana la data de 20 septembrie, programul urmand sa fie definitivat in termen de maximum trei ani, conform ordonantei 3, recent publicata in Monitorul Oficial
Studiul de fezabilitate privind realizarea programului special de dezvoltare turistica a zonei Sighisoara, care prevede si construirea parcului de distractii Dracula Land, va fi supus Guvernului spre aprobare pana la data de 20 septembrie, programul urmand sa fie definitivat in termen de maximum trei ani, conform ordonantei 3, recent publicata in Monitorul Oficial.
Ordonanta stabileste ca pana in data de 20 august, cand expira cele 30 de zile de la intrarea in vigoare a reglementarii, societatea comerciala “Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara” SA va incheia cu Ministerul Turismului un contract de realizare a programului, in vederea respectarii caracterului de produs turistic de interes national si a standardelor tehnice si ecologice aplicate in Uniunea Europeana.
“Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara” SA este o societate de interes local, infiintata de Consiliul Local Sighisoara. Studiul de fezabilitate privind realizarea programului va fi supus spre avizare si Ministerului Administratiei Publice, Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Culturii si Ministerului Dezvoltarii si Prognozei.
Conditiile privind monitorizarea implementarii programului special vor fi stabilite, prin ordin al ministrului Turismului, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a ordonantei.
Dracula Land necesita investitii estimate la circa 40 de milioane de euro si va fi amplasat la cinci kilometri de orasul Sighisoara.
Parcul va ocupa o suprafata de 60 de hectare de teren, iar constructia acestuia presupune fonduri de 18 milioane euro, la care se adauga investitiile conexe de aproximativ 20 de milioane de euro.
Dracula Land va fi construit dupa conceptia companiei Westernstadt Pullman City, una dintre cele mai mari firme germane din sectorul parcurilor de distractie. Mediafax
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026