SUA acorda noi contracte in Irak
Divizia Kellogg Brown&Root (KBR) a companiei americane de servicii petroliere Halliburton si grupul format din firma de constructii Parsons si Worley Group of Australia au primit contracte in valoare de peste doua miliarde de dolari pentru lucrari de reparatii a infrastructurii petroliere din Irak
Divizia Kellogg Brown&Root (KBR) a companiei americane de servicii petroliere Halliburton si grupul format din firma de constructii Parsons si Worley Group of Australia au primit contracte in valoare de peste doua miliarde de dolari pentru lucrari de reparatii a infrastructurii petroliere din Irak. Potrivit Reuters, contractul primit de Parsons si Worley vizeaza campurile petrolifere din nordul tarii arabe, in timp ce KBR va opera in sud. Intr-un comunicat al corpului militar american de inginerie (U.S. Army Corps of Engineers) se precizeaza ca cele doua contracte au o valoare minima de 500.000 de dolari, nivelul maxim urcand la 800 de milioane de dolari in nordul tarii, respectiv 1,2 miliarde de dolari in sud. Anuntul urmeaza mai multor luni de controversa legata de numeroasele lucrari atribuite societatii KBR in Irak, in baza primului sau contract din acest sector petrolier. Criticile atrag atentia asupra unui “tratament preferential” pus pe seama faptului ca grupul Halliburton a fost condus in trecut de actualul vicepresedinte american Dick Cheney. Subsidiara Kellogg Brown&Root (KBR) a atras pana acum 2,3 miliarde de dolari in baza contractului acordat fara licitatie in luna martie 2003. De aceasta data, oficialii militari au precizat ca lucrarile au fost alocate in urma unei “competitii depline si deschise”. Noile contracte vizeaza stingerea incendiilor care ar putea izbucni la puturile petroliere, realizarea de rapoarte privind efectele operatiunilor asupra mediului, curatarea centrelor de activitate, elaborarea de rapoarte privind starea infrastructurii, lucrari de proiectare si constructie pentru reabilitarea instalatiilor. Mediafax
-
Bucureștiul intră pe harta marilor destinații europene de nightlife. FACE Club atrage aproximativ 2.000 de vizitatori străini lunarInfo · 13 noiembrie 2026
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026