SUA: vanzarile de locuinte noi au scazut cu 26%
Piata imobiliara americana se confrunta in prezent cu cea mai dramatica perioada de declin din ultimele decenii, pe fondul scaderii cererii, inmultirii cazurilor de executare silita si cresterii stocurilor, scrie International Herald Tribune. Vanzarile de locuinte noi au scazut anul trecut cu 26%, cel mai drastic declin de la inceputul monitorizarii vanzarilor in 1963, conform datelor Departament…
Piata imobiliara americana se confrunta in prezent cu cea mai dramatica perioada de declin din ultimele decenii, pe fondul scaderii cererii, inmultirii cazurilor de executare silita si cresterii stocurilor, scrie International Herald Tribune.
Vanzarile de locuinte noi au scazut anul trecut cu 26%, cel mai drastic declin de la inceputul monitorizarii vanzarilor in 1963, conform datelor Departamentului American de Comert.
Saptamana trecuta, National Association of Realtors a anuntat ca vanzarile de locuinte vechi pentru o singura familie, ce reprezinta o proportie semnificativa din piata rezidentiala, au inregistrat cea mai mare scadere anuala din ultimii 25 de ani. In acelasi timp, pretul mediu al locuintelor respective a scazut pentru prima data in ultimele cel putin patru decenii.
Unii economisti previzioneaza ca piata ar putea incepe sa se redreseze in vara, in timp ce altii sunt mai putin optimisti.
Numai luna trecuta, vanzarile de locuinte noi au consemnat o scadere de 4,7%, pana la o rata anuala de 604.000 de unitati, cele mai mici cifre lunare inregistrate din februarie 1995 incoace.
Preturile au scazut si ele dramatic. In decembrie, pretul mediu al unei locuinte noi a atins 219.000 de dolari (148.000 de euro), in scadere cu 10,9% fata de decembrie 2006.
“Raportul privitor la vanzarile de locuinte noi pe decembrie este ingrozitor”, a declarat Dimitri Fleming, economist in cadrul ING Bank.
Decembrie a marcat incheierea unui an extrem de dificil pentru constructorii de locuinte, acestia asistand la o scadere a cererii, in conditiile in care cumparatorii renunta la contracte sau raman in expectativa. Pe intregul an, pretul mediu al locuintelor noi a crescut cu numai 0,2%, pana la 246.000 de dolari (167.000 de euro).
Din cauza valului de executari silite si inaspririi conditiilor de creditare, obtinerea unui credit ipotecar a devenit din ce in ce mai dificila chiar si pentru cumparatorii cu un istoric solid de credit. In acelasi timp, bancile si-au restrans activitatile de creditare in urma crizei sectorului american al creditelor ipotecare subprime. Acum, constructorii incearca sa-i atraga pe cumparatori reducand preturile. Acestia si-au restans in acelasi timp activitatile de constructie de noi locuinte.
Aceasta strategie nu a dus insa la o scadere a stocurilor.
Vanzarile de locuinte noi au scazut in majoritatea regiunilor tarii, cele mai severe scaderi inregistrandu-se in regiunile din sud si vest. Regiunea de nord-est a asistat la o crestere usoara a vanzarilor.
Departamentul de Comert si-a revizuit si estimarile privitoare la vanzarile de locuinte noi in noiembrie, pana la o rata anuala de 634.000 de unitati. Estimarile initiale indicau o rata de 647.000 de unitati.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026