Sub controlul Fondului Proprietatea, Romplumb a intrat în insolvență
Producătorul de plumb Romplumb Baia-Mare (ROMR), la care Fondul Proprietatea deține pachetul de control, de 51% din titluri, a cerut insolvența, iar Tribunalul Maramureș a aprobat recent cererea.
Producătorul de plumb Romplumb Baia-Mare (ROMR), la care Fondul Proprietatea deține pachetul de control, de 51% din titluri, a cerut insolvența, iar Tribunalul Maramureș a aprobat recent cererea.
Compania produce plumb decuprat sub formă de lingouri cu o greutate de două tone care în cea mai mare parte ia calea exportului, cu precădere pe piața Uniunii Europene.Uzina Romplumb a intrat în insolvență cu ridicarea parțială a dreptului de administrare, conform deciziei Tribunalului Maramureș, iar Casa de Insolvență Transilvania a fost numită administratorul judiciar al societății.
“Deschiderea procedurii de insolvență este o oportunitate pentru Romplumb de a continua producția. Reorganizarea va veni în sprijinul activităților comerciale prin conturarea unui sistem de administrare a fondurilor care să fie eficient și să aducă, în timp, profitabilitate. Vom alege, împreună cu reprezentanții companiei, cele mai bune soluții pentru Romplumb”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, managing partner al Casei de Insolvență Transilvania.
Reprezentanții Romplumb nu au putut fi contactați ieri pentru a oferi mai multe detalii despre deschiderea procedurii de insolvență, însă cel mai probabil motivul principal îl reprezintă deteriorarea situației financiare a companiei în urma sistării în trimestrul patru al anului trecut a activității de producție după ce Garda de Mediu a retras autorizația de mediu a companiei. Suspendarea autorizației de mediu vine în contextul în care Romplumb este cel mai mare poluator din județul Maramureș.
Pe fondul opririi activității din lipsa autorizației de mediu, conducerea Romplumb a luat decizia în luna septembrie a anului trecut de a concedia colectiv toți angajații, care erau la acea dată în număr de 581, motivând măsura prin imposibilitatea plății salariilor.
La jumătatea anului trecut gradul de îndatorare al producătorului de plumb era redus, de 3%, totalul datoriilor cifrându-se la numai 3 mil. lei, în condițiile în care compania a raportat pe primele nouă luni ale anului trecut vânzări de 39,3 mil. lei, în creștere cu 12,7% față de intervalul similar din 2010. Romplumb reușise totodată să revină pe profit după primele nouă luni, cu un câștig de 15.000 de lei, comparativ cu o pierdere de aproape 2,4 mil. lei în primele nouă luni din 2010.
Prețul plumbului s-a menținut în ultimul an în jurul nivelului de 2.000 de dolari/tonă. Înainte de criză prețul plumbului ajunsese pentru scurt timp să se vândă pe bursa din Londra cu 4.000 de dolari/tonă, iar la sfârșitul anului 2008, pe fondul recesiunii mondiale, cotația scăzuse la 1.000 de dolari/tonă.
Romplumb nu este singurul producător de plumb din România care se confruntă cu probleme. În urmă cu trei ani grupul grec Mytilineos a decis să închidă activitatea de la Sometra Copșa Mică (simbol bursier SOMR) care producea zinc și plumb electrolitic și avea în 2008 afaceri de peste 140 mil. euro și nu a mai repornit uzina nici până în ziua de astăzi, deși la momentul suspendării producției grecii spuneau că măsura va fi una “temporară”.
Luna aceasta Romplumb a derulat o majorare de capital la care Ministerul Economiei a venit cu un aport în valoare de circa 4,2 mil. lei, reprezentând sume atrase de companie de la stat pentru investiții.
Potrivit administratorului judiciar, în urma operațiunii Ministerul Economiei, care deținea anterior 40% din titluri, a ajuns la o participație de control, iar Romplumb a revenit în patrimoniul statului. Operațiunea nu a fost încă înregistrată la Registrul Comerțului. Până în anul 2007 compania era deținută de AVAS, an în care instituția de stat a transferat pachetul de control, de 51% din acțiunile Romplumb, către Fondul Proprietatea.
Titlurile Romplumb sunt suspendate de la tranzacționarea pe piața RASDAQ din anul 2002, în urma unui litigiu care nu a fost finalizat nici până în prezent. Acțiunile Romplumb sunt înregistrate la valoarea zero în portofoliul Fondului Proprietatea.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026