Subventii pentru microintreprinderi si turism rural
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale lanseaza astazi alte doua masuri, pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi si pentru incurajarea activitatilor turistice
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale lanseaza astazi, in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR), alte doua masuri, pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi si pentru incurajarea activitatilor turistice, prima sesiune de depunere a cererilor avand loc pana la sfarsitul lunii octombrie. Pentru Masura 312, sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi, sumele disponibile sunt de 98,8 milioane de euro, iar pentru masura 313, care incurajeaza turismul fondurile ajung la 108,8 milioane de euro. Suma maxima nerambursabila care poate fi acordata pentru finantarea unui proiect in cadrul celor doua masuri este de 200.000 de euro. Fermierii pot depune proiecte la sediile Oficiilor Judetene de Plati pentru Dezvoltarea Rurala si pescuit, iar banii vor fi primiti daca acestia indeplinesc criteriile de conformitate si eligibilitate. La inceputul acestui an, Comisia Europeana a aprobat Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), prin care Romania poate accesa, pana la sfarsitul lui 2013, fonduri in valoare de aproximativ opt miliarde de euro.
-
Daniel Boangiu, CEO Smart ID: Anul 2026 a fost primul după mulți ani în care s-a simțit o presiune pe bugete. Este nevoie de decizii care să crească încrederea consumatorilor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Urmăriți ZF Deschiderea de Astăzi, 13 noiembrie: Adrian Codirlașu, profesor universitar și președinte CFA România, despre recesiune, taxe mai mari în 2027 după dispariția banilor din PNRR și de ce bursa e decuplată de economieZF Deschiderea de astăzi · 13 noiembrie 2026
-
Prețurile la energie ucid economia: Inflația a crescut la 7% în octombrie și nu există o schemă de compensare a prețurilor la energie și pentru consumatorii industrialiEveniment · 13 noiembrie 2026