Succesul sampaniei: lux la un pret accesibil
Succesul recent al sampanie nu este doar o moda trecatoare de vacanta. Vinul frantuzesc spumant superior castiga consumatori in lumea intreaga reusind un mariaj perfect intre imaginea de produs de lux si accesibilitate, relateaza Financial Times. Regiunea Champagne unde se produce vinul este si un model de consecventa, producand vin de calitate an dupa an, in contrast cu alte regiuni producatoare…
Succesul recent al sampanie nu este doar o moda trecatoare de vacanta. Vinul frantuzesc spumant superior castiga consumatori in lumea intreaga reusind un mariaj perfect intre imaginea de produs de lux si accesibilitate, relateaza Financial Times. Regiunea Champagne unde se produce vinul este si un model de consecventa, producand vin de calitate an dupa an, in contrast cu alte regiuni producatoare din Franta care trimit pe piata vinuri de calitate variabila cu etichete complicate si greu de descifrat.
“Champagne a devenit o marca asemeni vinului Jacob’s Creek sau whisky-ului Johnnie Walker”, spune Yves Benard, presedinte al Moet & Chandon si co-presedinte al asociatiei de comercializare a sampaniei.
In 2002 au fost livrate in jur de 280 de milioane de sticle, cu 7% mai mult decat in anul anterior, conform asociatiei. Performanta remarcabila a bauturii spumante sporeste profiturile companiilor care vand bauturi si produse de lux. Remy Cointreau din Franta a raportat luna trecuta un profit mai mare decat cel estimat pentru primele sase luni care s-au incheiat pe 30 septembrie 2002 din cauza cresterii pietei sampaniei.
In principal datorita vanzarilor mari de sampanie si bauturi spirtoase, retailer-ul de lux LVMH (Moet Hennessy Louis Vuitton) a raportat o crestere cu 19% a profitului operational pana la 756 milioane euro pentru primul semestru al anului trecut. Aceasta crestere a avut loc in ciuda rezultatelor slabe din vanzarea de articole de moda si produse din piele.
Popularitatea in crestere a sampaniei este destul de uimitoare, avand in vedere concurenta internationala care a lovit restul industriei franceze a vinurilor. In timp ce trei companii din Australia domina aproximativ 80% din piata vinurilor din aceasta tara, numai in regiunea Bordeaux exista aproape 10.000 de producatori de vinuri, majoritatea mici producatori care fac vinuri a caror calitate variaza de la sublim la ingrozitor. Acesta este unul din motivele pentru care cota Frantei din piata americana a vinurilor a scazut pana la 5% in 2001 de la 7% in 1998, in timp ce vanzarile de vin australian aproape s-au triplat.
Sampania are o situatie diferita. Aceasta afacere este dominata de cam sase case mari, in frunte cu divizia Moet & Chandon din cadrul LVMH. Marii producatori francezi de sampanie realizeaza 90% dintre exporturi si 65% din vanzari.
Insa abilitatea producatorilor de sampanie de a combina aura de exclusivitate cu accesibilitatea, adica reusind sa democratizeze luxul, ar putea fi un factor si mai important in acest succes. Chiar si cel mai exclusiviste marci de sampanie raman relativ ieftine in comparatei cu cele mai bune vinuri de Bordeaux. La bursa de vinuri din Londra o lada de sampanie Dom Perignon productie 1990 costa 660 de lire sterline in timp ce o lada de vin Margaux tot din 1990 poate sa ajunga la suma de 3.650 de lire sterline.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026