Summer Music Academy Sinaia 2016/ de Ziarul de duminică
După succesul înregistrat de ediția nr. 23 a EUROPAfest – jazz / blues / pop / clasic, festival patronat de Casa Regală, desfășurat în luna mai la București și Sibiu, jmEvents continuă seria evenimentelor la Sinaia cu EUROPAfest Summer Edition. Summer Music Academy Sinaia,organizat de jmEvents, este un program internațional de perfecționare muzicală. Anual sunt invitați artiști de elită și profes…
După succesul înregistrat de ediția nr. 23 a EUROPAfest – jazz / blues / pop / clasic, festival patronat de Casa Regală, desfășurat în luna mai la București și Sibiu, jmEvents continuă seria evenimentelor la Sinaia cu EUROPAfest Summer Edition. Summer Music Academy Sinaia,organizat de jmEvents, este un program internațional de perfecționare muzicală. Anual sunt invitați artiști de elită și profesori de la academiile europene de prestigiu care susțin cursuri pentru vioară, violă, violoncel, flaut și muzică de cameră. Tinerii care își doresc performanța în domeniul artistic sau experiența unor cursuri internaționale de muzică s-au putut înscrie până pe 15 iunie 2016.
Lista profesorilor invitați în 2016 include nume sonore ale școlilor de muzică europene din Marea Britanie, Elveția, Italia, Franța și România: Remus Azoiței / Londra, violonist celebru și profesor la Royal Academy of Music din Londra, flautistul Paul Edmund-Davies / Visiting Guest Professor – Royal Academy of Music din Londra și Royal Northern College of Music din Manchester, fost prim-flautist al London Symphony Orchestra, violonistul britanic Charles Sewart / Director al Catedrei de Corzi la Purcell School, Londra, membru al faimosului Chilingirian Quartet, violoncelista Josephine Knight, deținătoare a Alfredo Piatti Chair și Profesor la Royal Academy of Music, London, Cristina Bellu / Elveția, președinte ESTA Franța, profesor de violoncel la Scuola Universitaria di Musica din Lugano și Haute École de Musique din Lausanne și prim-flautistul Orchestrei Naționale Santa Cecilia din Roma, Andrea Oliva, profesor la Conservatorio della Svizzera Italiana, Lugano.
Între 14 și 26 iulie 2016 tineri muzicieni cu vârsta între 10 și 30 de ani sunt invitați la Sinaia să participe la cursurile academiei. Atelierele individuale de măiestrie muzicală sunt secondate de sesiuni de coaching, mentorat și consultanță în carieră.
Până în prezent peste 400 de muzicieni din Africa de Sud, Belgia, Brazilia, Canada, China, Cipru, Coreea de Sud, Costa Rica, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Macedonia, Marea Britanie, Olanda, Noua Zeelandă, Rusia, Slovenia, Spania, SUA și România au beneficiat de cursurile academiei de vară, având rezultate notabile.
Academia de la Sinaia se desfășoară în cadrul EUROPAfest Summer Edition 2016, eveniment sub Înaltul Patronaj al Casei Regale. Cursurile de master sunt completate de concerte publice, desfășurate la Castelul Peleș, Domeniul Regal, Sala Casino Sinaia, Biserica Catolică, Casa Memorială „George Enescu”, Sala King’s Valley, Centrul Cultural „Carmen Sylva”, toate purtând nota regalității, pasiunii artistice și dedicării.
Luigi Gageos, directorul Summer Music Academy Sinaia, declară: „Prin această academie ne dorim să oferim tinerilor muzicieni profesioniști, aflați la orice nivel de pregătire muzicală, șansa de a lucra cu unii dintre cei mai apreciați artiști și profesori ai timpurilor noastre, într-un cadru internațional, care încurajează dialogul și schimburile interculturale. Scopul nostru este performanța și obținerea de către fiecare participant a unor rezultate vizibile, măsurabile, care să-l susțină în parcursul profesional.”
Cu titluri precum „Summer Concert at Castle”, „Concert in the Park”, „Before Sunset”, „Classic in the Church”, „Summer Magic Dream”, „Gala EUROPAfest Summer Edition”, organizatorii invită publicul larg între 14 și 26 iulie să lase departe agitația orașelor și să intre în atmosfera magică creată la Castelul Peleș și alte spații cu tradiție din Sinaia.
Artiști din Marea Britanie, Australia, Canada, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, România, Singapore, Spania, Taiwan și SUA vor fermeca audiența, oferind concerte extraordinare. Emoție și clipe de visare cu sonate, sonatine, tango-uri sau piese de jazz, care vor transforma o seară de vară obișnuită într-una de basm.
Agenda concertelor:
16 iulie, 18:00 – Summer Concert at Castle, Castelul Peleș
21 iulie, 19:00 – Concert in the Park-Casino Sinaia, Parcul „Dimitrie Ghica”
22 iulie, 19:00 – Summer Magic Dream, Sala King’s Valley, Hotel Mara
23 iulie, 19:00 – Before Sunset, Sala King’s Valley, Hotel Mara
24 iulie, 18:00 – Gala EUROPAfest Summer Edition, Castelul Peleș
25 iulie, 19:00 – Classic in the Church, Biserica Catolică
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026