Summit-ul G8: Nu vom lăsa euro să se prăbușească, a spus președintele UE
Uniunea Europeană nu va "lăsa euro să se prăbușească", a declarat președintele UE Herman Van Rompuy în cadrul summit-ului G8 din Franța.
Uniunea Europeană nu va “lăsa euro să se prăbușească”, a declarat președintele UE Herman Van Rompuy în cadrul summit-ului G8 din Franța, pe fondul speculațiilor că Grecia, țară membră a zonei euro, ar putea avea nevoie de ajutor suplimentar pentru a evita un faliment național.
“Avem încredere că Grecia va lua măsurile necesare, va implementa toate reformele necesare pentru ca țara să își atingă obiectivele bugetare”, a mai dreclarat Van Rompuy. “În ceea ce privește restructurarea datoriilor, vom face tot ce putem pentru a ne asigura că nu va avea loc un default”, a mai spus el adăugând că în cadrul summit-ului G8, ce se desfășoară în orașul francez Deauville, nu se negociază un nou pachet de salvare a Greciei, scrie agenția de presă Thomson Reuters.
Speculațiile privind o posibilă restructurare a datoriilor Greciei au făcut ca euro să se deprecieze față de dolar și să ajungă la un minim istoric față de francul elvețian.
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026
-
Turismul din Praid s-a prăbușit după inundarea salinei. „A căzut businessul cu 80%“, spune proprietara unei pensiuniEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Boomul AI începe să se clatine: Companiile care construiesc infrastructura centrelor de date au pierdut 4.200 de miliarde de dolari la bursăBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026