Sunetul diferentei specifice. O muzica

Totul a pornit de la doua bucati muzicale pe care le iubesc mult: Ne me quitte pas si Mourir d’aimer. Prima, scrisa si interpretata de Jacques Brel, cea de-a doua de Charles Aznavour. Din cand in cand le reascult, in incercarea din ce in ce mai desarta de a nu uita de tot de mine. De curand, cand am facut pentru ultima data acest exercitiu, mi-am amintit doua asociatii. Iata-le:

1. In toamna anului trecut s-a incheiat un soi de competitie intitulata, parca, Mari Romani. Puternic mediatizata, aceasta a supus votului maselor chestiunea alegerii celui mai mare roman din toate timpurile. In “finala”, s-au calificat, printre altii, Eminescu, Eliade, Brancusi si Stefan cel Mare. Castigator a iesit cel “iute la manie si degraba varsatoriu de sange nevinovat”, a carui notorietate mondiala este asigurata astazi de faptul ca, dupa ce a batut la turci ca la fasole vreme de aproape 50 de ani, acestia i-au luat sabia si au dus-o la Istanbul, unde zaboveste inca si astazi.

Cu un an inainte, in 2005, un concurs identic s-a desfasurat si in Belgia. Detasat, cel mai mare belgian al tuturor timpurilor a iesit, tot prin vot, Jacques Brel. Ne me quitte pas…

2. Si-acum, Mourir d’aimer. Nu cu mult timp in urma, o poveste de iubire a tinut prima pagina a ziarelor si a deschis stirile tuturor televiziunilor. Cu putine exceptii, profesoara (de literatura) Corina a fost lapidata mediatic atunci cand dragostea dintre ea si unul dintre fostii sai elevi a iesit la iveala, intr-un context tragic: sinuciderea baiatului. Cum spuneam, cu putine exceptii, subiectul a fost exploatat indelung si cu delicii de mai toate institutiile media, care s-au intrecut intre ele in a ridica piatra si a o lovi, cat mai dureros, pe femeie.

In Franta, la 1 septembrie 1969, Gabrielle Russier, o profesoara (de literatura) din Marsilia, si-a pus capat zilelor dupa ce a fost expusa oprobriului public si condamnata pentru “corupere de minori”. Profesoara, in varsta de 32 de ani, iubea si era iubita de unul dintre elevii sai, Christian Rossi (17 ani). Dupa ce profesoara s-a sinucis, vocile care o “demascasera” si o tintuisera la stalpul infamiei au amutit brusc. Peste doi ani, in 1971, s-a facut un film emotionant despre Gabrielle si Christian (cu Annie Girardot in rolul principal). Filmul se numeste Mourir d’aimer, iar coloana sonora a fost scrisa de Aznavour.

Fata de cele insiruite mai sus nu am nici un comentariu. Decat poate o tardiva, inutila, timida, singuratica si tremuranda parere de rau.