Sunt la modă scriitorii fără talent/ de Alex. Ștefănescu

Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuție în paginile lui sunt imaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul “Italice” (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încă multe de învățat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă de mulți tineri reali, el are fair-play și o dorință reală de a înțelege). Al doilea, domnul “Drepte”, este un iubitor de literatură mai experimentat, dispus să asculte și să examineze și opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebește de specialiștii reali prin răbdarea de a explica pe înțelesul oricui ceea ce știe). Subiectul discuției îl reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoția estetică.

– Toate operele literare sunt exemple posibile. În fiecare există o cantitate de informații neutre, o punere în temă, o pledoarie prozaică etc. care n-au altă justificare estetică decât, cel mult, “susținerea” valorii estetice; ele sunt celuloza care asigură configurarea plantei.

– Dar, în momentul lecturii, fiecare element constitutiv al unei opere literare capătă un sens; cititorul îi atribuie acest sens deoarece, prin convenție, concepe creația ca pe un sistem perfect organizat, ultrafuncțional.

– Este adevărat. Se poate citi literatura și așa. Dar dacă o citești așa, trebuie să fii consecvent și să refuzi să vezi expresivitatea din manifestările lingvistice neliterare. Eu am alt mod de a citi. În contact cu literatura, ca și în contact cu textele din afara literaturii, caut filonul de elocvență și, oriunde l-aș găsi, îl prețuiesc. Harta valorii literare, repet, nu coincide deloc cu harta literaturii.

*

– Sunt la modă scriitorii fără talent.

– Spui asta cu aerul că faci o constatare senzațională.

– Dar nu e senzațional? Ce-ai zice de o modă a roților pătrate?

– Ai umor, dar comparația nu se potrivește. De fapt, nici nu sunt la modă scriitorii fără talent, ci scriitorii care nu-și etalează talentul. Cititorul de azi refuză orice mistică, deci și mistica talentului.

– Mistică, nemistică, fără talent nu faci nimic.

– Poți să creezi și fără talent, dar cu mai mult efort. Talentul, în literatură, înseamnă să ai capacitatea înnăscută de a găsi repede cuvântul necesar, de a intui ce anume îl emoționează pe cititor, de a contrazice cu fantezie și la momentul oportun așteptările acestuia. Toate aceste aptitudini pot fi înlocuite printr-o laborioasă activitate a inteligenței. De altfel, chiar și scriitorii care au talent trebuie să gândească necontenit, pregătindu-se pentru scris. După părerea mea, adevăratul scriitor nu încetează nici o clipă să se perfecționeze.

– Să se perfecționeze?! Vorbești despre scris ca despre lăcătușerie.

– Între aceste două profesii este doar o diferență de grad de complexitate. Trebuie să renunțăm odată la metafizica actului creației, tocmai pentru a-i asigura creatorului un loc poate mai prozaic, dar și mai cert între semeni. Există destule exemple în istorie de artiști care n-au mai fost invitați la ospățul vieții presupunându-se că s-au delectat suficient cu ambrozia din lumea muzelor. Literatura este o profesie dificilă, care pretinde angajarea sufletească integrală a celui care o practică, dar nu este altceva decât o profesie.

– Și cum anume ar trebui (sau ar putea) să se pregătească un scriitor pentru scris?

– Ți-am mai spus că principala problemă constă în a înțelege ce anume îi emoționează pe oameni și din ce cauză. Sensibilitatea estetică a cititorului trebuie să i se înfățișeze scriitorului ca o claviatură pe ale cărei clape el să știe să apese cu precizie, în funcție de efectul scontat. Ca să cunoască bine mecanismul de producere a fiecărei emoții, se poate studia zi de zi, cu atenție, pe sine. Adevăratul scriitor analizează necontenit ce simte și de ce. Chiar și când trăiește extazul contopirii cu ființa iubită, chiar și când i se naște un copil, chiar și când îi mor părinții, nu încetează să-și urmărească reacțiile.

– Chiar și când se plimbă pe stradă?

– Știu că glumești, dar am să-ți răspund în registru serios: da, chiar și când se plimbă pe stradă. Uite, să presupunem că am ieșit amândoi la plimbare și trecem pe lângă un gard de beton compact, înalt de doi metri. Ce impresie îți provoacă?

– De inaccesibilitate…

– Nu te-ai analizat suficient. O și mai mare impresie de inaccesibilitate poate să-ți provoace un gărduleț decorativ, care nu-ți ajunge decât la genunchi, pentru că simți convingerea nestrămutată a stăpânului casei că nimeni nu va îndrăzni să-i violeze teritoriul; este, probabil, un om atât de puternic, încât s-a mulțumit să marcheze acest teritoriu. Zidul înalt te face, dimpotrivă, să te gândești la un locatar înfricoșat, care stă ascuns și aceasta îți dă un sentiment de superioritate. Îți vine să crezi că oricând ai vrea ai putea pătrunde înăuntru.

ALEX. ȘTEFĂNESCU. Critic și istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 cărți, dintre care a avut un mare ecou “Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000”, apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro și contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei). Emisiunea “Un metru cub de cultură” difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, “Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ștefănescu” – Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

Adresa sa poștală este: București, O.P. 22, c.p. 22. Cea electronică este alex2108145@yahoo.com