Sustinut de achizitii, profitul Merrill Lynch a crescut cu 6%
Sustinut de achizitii, profitul Merrill Lynch a crescut cu 6%
Sirul de achizitii realizate de Merrill Lynch a inceput sa dea roade, gigantul din domeniul brokerajului raportand pe trimestrul doi castiguri de 1,14 mld. dolari (0,95 mld. euro) sau 1,14 dolari (0,95 euro) pe actiune, relateaza The New York Times.
Rezultatele, cu 6% mai mari decat in aceeasi perioada a anului trecut, au depasit estimarile analistilor participanti la sondajul realizat de firma Thomson Financial, acestia anticipand un profit de 1,08 dolari (0,9 euro) pe actiune.
Veniturile au crescut cu 20% in comparatie cu trimestrul doi al anului 2004, atingand un nivel de 6,3 miliarde de dolari (5,3 miliarde de euro).
Merrill a raportat rezultate pozitive realizate atat de banca de investitii cat si de divizia de tranzactionare, in contrast cu multi dintre concurentii de pe aceste piete. Goldman Sachs si Morgan Stanley au anuntat diminuarea profiturilor pe fondul scaderii veniturilor realizate din tranzactiile de instrumente cu profit fix.
Veniturile obtinute de Merill din tranzactiile cu obligatiuni au crescut cu 30%, pana la 1,6 miliarde de dolari (1,3 mld. euro).
“Veniturile pe care am reusit sa le obtinem, in ciuda mediului dificil in care ne desfasuram activitatea, se datoreaza achizitiilor pe care le-am facut”, a spus Jeff Edwards, directorul financiar al companiei.
Printre achizitiile cele mai importante facute de Merrill Lynch se numara Entergy-Koch Trading, o companie ce-si desfasoara activitatea in domeniul energetic, Pax Clearing, care tranzactioneaza optiuni, contracte futures si actiuni, si Amvescap Retirement Services, o societate ce ofera planuri de pensii.
Banca de investitii a realizat venituri in valoare de 786 mld. dolari (655,4 mld. euro), in crestere cu 20,6% fata de trimestrul doi al anului trecut, principalul motor fiind numarul mare de fuziuni si achizitii pentru care a oferit consultanta.
La nivel global, veniturile obtinute de divizia de tranzactionare a companiei au crescut cu 33,3%, pana la 2,7 miliarde de dolari (2,3 mld. euro).
stelian.vezentan@zf.ro
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026