Tabco-Campofrio a iesit peste linie
Tabco-Campofrio a iesit peste linie
Producatorul din industria prelucrarii carnii Tabco-Campofrio, cu capital spaniol, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 25 de milioane de euro, in crestere cu peste 10% fata de anul precedent sI un profit EBITDA (profitul inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) de peste 2 milioane de euro, cu 15% mai mare decat in 2003.
“Am inceput 2004 cu vanzari cu mult sub asteptari dar am reusit ca, in ultimele sapte luni ale anului trecut, sa recuperam datorita faptului ca am primit primele cantitati de materie prima de la fermele noastre de porci din Tulcea, pentru ca a venit recolta de cereale foarte buna de anul trecut dar si pentru ca am facut o restructurare de personal de mica amploare. Prin aceste masuri am reusit sa atingem o cifra de afaceri peste cea prognozata la inceputul anului”, spune Ovidiu Wencz, directorul general al Tabco-Campofrio.
Compania estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 27-28 milioane de euro. “In ultimii patru ani, piata romaneasca de preparate din carne a avut o evolutie in dinti de ferastrau, iar pentru 2005 previziunile indicau un an in scadere. Dar aceasta scadere a impozitului pe venit anuntata de noul Executiv va duce la o crestere a veniturilor populatiei care va influenta pozitiv printre altele si piata mezelurilor. In plus, in acest an vom pune in functiune integral investitia in fermele de porci – ceea ce ne va da o stabilitate deplina la material prima – iar anul agricol se anunta bun “, sustine Wencz.
El spune ca Tabco-Campofrio si-a consolidat pozitia pe piata suncilor, acolo unde este lider cu aproape 40% si a inregistrat cresteri si pe segmentul salamurilor, in special a celui de vara, care a avut un reviriment spectaculos anul trecut. “Pentru acest an se anunta un shift (o trecere -n.red.) de la produsele de volum, care inregistreaza scaderi spre produsele mai scumpe, care pot fi un vector bun de marketing. In acelasI timp, ne gandit la oportunitatile de pe piata romaneasca iar una dintre cele mai mari este piata de peste atat cea fresh cat si cea de preparate pentru ca nu dorim sa ramanem o “meat company”, ci sa ne transformam intr-o “food company”, afirma Wencz.
Tabco-Campofrio este o filiala a producatorului spaniol din industria carnii Campofrio Alimentacion, cu o cifra anuala de 750 de milioane de euro, unde detine un pachet de actiuni de 22% si gigantul american Smithfield, cu afaceri anuale de 9 miliarde de dolari. Smithfield a cumparat recent pentru 33 de milioane de dolari activele fostului combinat de ingrasare a porcilor ComTim Timisoara, unde a anuntat un plan de investitii de 350 de milioane de dolari. Piata romaneasca a carnii de porc s-a confruntat in ultimii ani cu o serioasa criza, din cauza scaderii efectivelor de porci si a lipsei marilor investitori, iar intrarea, acum, a americanilor pe o piata care isi asigura cu greu 30% din consum din necesarul intern, este o miscare care le va asigura la momentul aderarii Romaniei la UE o cota de piata de 50%.
Tabco a fost infiintata ca societate pe actiuni in anul 1991, iar in 1998 a fost preluata de Campofrio Alimentacion. Pana in prezent, investitiile totale realizate la sucursala din Romania depasesc 12 milioane de euro. Compania are 700 de salariati, fata de 400 in 1998, crestere bazata mai ales pe infiintarea unei retele de distributie proprie in 2001.
stelian.negrea@zf.ro
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026