Tabloul care te provoacă să trăiești/ de Stelian Țurlea

Al treilea roman al Donnei Tartt, „Sticletele”*), a atras deja laudele criticilor, o serie de nominalizări și un Premiu Pulitzer în 2014, iar mai nou se anunță ecranizarea cărții de către Warner Bros (filmul va fi produs de Brett Ratner, regizorul filmelor de succes „Ora de vârf”, „Dragonul Roșu” și recentul blockbuster „Hercules”, alături de Brad Simpson, producătorul câștigătorului Premiului BAFTA din anul 2012, „Jocurile foamei”) Scriitoarea americană Donna Tartt, în vârstă de 51 de ani, a fost considerată de revista „Time” printre cei 100 cei mai influenți oameni din lume.

Foarte pe scurt, romanul este povestea unui adolescent de 13 ani a cărui soartă se schimbă din cauza unei picturi misterioase din secolul al XVII-lea. Acțiunea se petrece la New York, Las Vegas și Amsterdam, apar zeci de personaje care influențează mai direct sau mai puțin direct soarta adolescentului, care crește într-o atmosferă apăsătoare după ce mama sa piere într-un atentat la un muzeu de artă. Tabloul e o miniatură a pictorului olandez Carel Fabritius, Sticletele, creată la 1654. Următoarea mie de pagini din carte și următorii 14 ani din viața lui Theo Decker vor sta sub semnul acestei capodopere, care rămâne aproape uitată în fundal, în timp ce vița băiatului se desfășoară tumultuos ca a oricărui alt băiat de vârsta lui, poate doar cu ceva mai multă adrenalină. Abandonat de tatăl jucător de cărți – care revine după un timp pentru a-i acapara moștenirea, dar e vânat de  creditori și moare într-un accident de automobil –, aproape adoptat de familia  bogată a unui coleg de școală și prieten, adolescentul se agață de singurul lucru care îi amintește de mamă, un mic tablou fascinat pe care, inconștient, l-a luat cu el din muzeu, după explozie și-l poartă pretutindeni unde se duce. Crescând, învață și nu prea, își face prieteni care-l trădează și cu care se dedă drogurilor, lucrează în anticariatul unui mentor, se îndrăgostește, își face prieteni noi și se desprinde de cei din adolescență, constată că tabloul i-a fost furat cu ani în urmă și înlocuit cu o copie, în timp ce originalul a ajuns în mâinile traficanților de droguri, folosit ca monedă de schimb și gaj, pleacă în Europa în căutarea lui și ajunge la Amsterdam, unde lucrurile se precipită și e pe cale să-și piardă și viața, dar salvează capodopera care e returnată muzeului în schimbul unei enorme recompense.

Și atunci, plin de bani și călătorind prin lume, are revelația: „Tabloul m-a învățat că putem vorbi unul cu altul peste timp. Și simt că am ceva foarte serios și imperios să-ți comunic, cititorul meu care nu exiști, și simt că ar trebui să-l comunic  cu tot atâta intensitate ca și când aș fi în aceeași încăpere cu tine. Că viața –  orice altceva ar fi – e scurtă. Că soarta e crudă, dar poate că nu întîmplătoare. Că Natura (adică Moartea) câștigă întotdeauna, dar că asta nu înseamnă că trrebuie să ne plecăm și să ne înjosim în fața ei. Că, poate, chiar dacă nu suntem întotdeauna tocmai fericiți să fim aici, sarcina noastră este să ne scufundăm în ea, să o traversăm, această cloacă, păstrându-ne ochii și minițile deschise. Și, chiar în clipa când murim, cînd ne ridicăm din materia organică și ne afundăm, ignobil, tot în ea, este o glorie și un privilegiu să iubim ceea ce Moartea nu poate atinge. Căci, dacă acest tablou a fost urmărit de dezastru și uitare de-a lungul timpului, la fel de statornic l-a urmat și iubirea. În măsura în care este nemuritor (și este), reprezint și eu o mică parte, ardentă și imuabilă, din această imortalitate. El există: și continuă să existe. Iar eu adaug propria mea iubire la istoria oamenilor care s-u îndrăgostit de lucurui frumoase, care le-au căutat, le-au scos din foc, au răscolit după ele când erau pierdute și au încercat să le păstreze și să le salveze trecându-le literalmente din mână în mână, chemând cu ardoare din rămășițele timpului către următoarea generație de iubitori ai frumosului și mai departe.”

Scris cu enorm talent, romanul este unul rafinat și încântător, o ficțiune de excepție.

*) Donna Tartt – Sticletele, Editura Litera, Clasici contemporani. Traducere din limba engleză și note de Justina Bandol